Ţările occidentale aruncă între 25 şi 40%% din mâncare la gunoi, sub formă de ingrediente expirate sau ca resturi de mâncare gătite, mâncare suficientă pentru a corecta deficitul alimentar din ţările subdezvoltate. Un dezechilibru dureros dar care poate fi corectat măcar în parte de fiecare dintre noi prin reutilizarea resturilor de mâncare. A refolosi în mod creativ resturile de mâncare nu este o dovadă de zgârcenie, ci de chibzuinţă. De exemplu, pe fondul crizei economice, procentul italienilor (care au o adevărată tradiţie în acest sens) care refolosesc resturile de mâncare este de 59%.  Dar să vedem ce putem face noi.

CAM01727

1. Legumele crude

Resturile de legume crude pot fi folosie în multe feluri. Zarzavaturile de exemplu (morcov, pătrunjel, ţelină, etc.) se utilizează dintotdeauna în bucătăriile profesionale pentru a realiza bazele de supe. Inclusiv cojile bine spălate şi frecate de urme de pământ. Chiar şi cojile de ceapă, bine spălate, se folosesc pentru a da culoare. Fierbeţi resturile de zarzavaturi (morcovi, albitură – ţelină, păstârnac, pătrunjel – şi ceapă), crude sau sotate cu puţin ulei, cu sare după gust, 2-3 foi de dafin şi câteva boabe de piper, la foc mic, aproximativ o oră. Strecuraţi şi folosiţi ca bază de supă, sosuri, etc. Dacă nu o puteţi folosi pe loc, congelaţi-o şi folosiţi-o mai târziu. Ulterior, zarzavaturile se pot folosi în piureuri.

Alte resturi de legume crude, inclusiv păstăioasele, se pot folosi pentru a realiza stir-fry-uri (legume trase la tigaie la foc iute), supe creme sau piureuri.

Resturile de roşii se pot folosi pentru a prepara sosuri sau chiar ketchup.

Resturile de ceapă, ardei, dovlecei, vinete, etc, sunt ideale pentru tocănuri de legume, zacuscăpisto sau ratatouille.

Roşiile, ceapa şi ardeii, dar şi alte legume, se pot folosi pentru o salată care să însoţească o friptură.

2. Legumele gătite

Resturile de legume fierte, coapte, prăjite, etc, în funcţie de condimentele utilizate, se pot folosi în supe creme, piureri, omlete, etc.

3. Carne crudă

Resturile de carne crudă rezultate din tranşare se pot folosi în multimple feluri, în funcţie de cantitatea şi dimensiunea lor. Bucăţile mai mari de carne se pot folosi în tochituri, diverse sosuri de paste sau transforma în carne tocată, inclusiv în amestec cu alte tipuri de carne, pentru a realiza chiftele sau hamburgeri.

De aseamenea, resturile de carne împreună cu oasele şi pielea (ştim, sună greţos, dar de aici vine gustul!) se folosesc împreună cu legumele crude pentru a obţine baza de supă de carne. Resturile de pui (spatele, aripile, gâtul, piele, gherele) şi oasele de vită cu zgârciuri, sunt ideale pentru a obţine supe de pui sau vită, separat. Fierbeţi la foc lent carnea şi oasele, spumind des, minim 30 de minute carnea de pui şi minim 1 oră carnea de vită, înainte de a adăuga resturile de zarzavaturi şi condimentele, ca în reţeta de supă de legume de mai sus.

La fel se procedează şi cu resturile de peşte (cap şi oase), rezultate după filetare, pentru a obţine bază de peşte. Resturile de peşte se fierb 15-30 de minute, împreună cu legumele. cimbrul dă o aromă specială acestei supe.

Carapacele de crustacee (raci, creveţi, etc.) se fierb câteva minute pentru a-şi elibera aroma. Supa astfel obţinută se foloseşte la preparate cu fructe de mare.

4. Carne gătită

Carnea fiartă sau friptă dar şi resturile de grătar pot fi folosite în fel şi chip. Feliile subţiri sunt ideale pentru sandvişuri, pentru omlete, sosuri de paste, supe şi chiar pilafuri. Pratic, se pot folosi în aproape orice reţetă care necesită carne, în funcţie de condimentele cu care au fost gătite, adăugate în partea finală a procesului de gătire.

Chiftelele se pot marina sau adăuga în sosuri sau folosi în mâncăruri.

Resturile de mezeluri (şuncă, salam, cârnaţi, etc. ) se pot folosi în mâncăruri, supeomleterisottopaste şi pizza.

5. ouă

Resturile de ouă, albuşuri şi gălbenuşuri, se pot folosi separat şi împreună, pentru a prepara omlete. Albuşurile sunt ideale pentru bezele, gălbenuşurile pentru a îngroşa supe şi sosuri, pentru a pregăti clătite, brioşe, etc.

ouăle fierte se pot folosi în salate, iar omletele în supe.

6. Lactate şi brânzeturi

Laptele vechi e numai bun pentru făcut iaurt,  caş dulce sau mozzarella. Restul de iaurt de poate strecura pentru a obţine brânză dulce pentru papanaşi sau budincă.

Resturile de brânză sunt ideale pentru tartine, bulete de caşcaval, pizza şi paste.

7. Pâine şi produse de patiserie

Pâinea veche se poate folosi pentru a face frigănele, crutoane sau pesmet. Se mai poate folosi în budinca de pâine, la fel şi cozonacul. Nici prăjitura nu e de lepădat.

8. Ierburi

Resturile de ierburi aromate sunt minunate pentru a da gust sosurilor sau supelor. Se pot conserva în ulei sau oţet pe care îl folosiţi ulterior pentru sosuri sau vinegrete.

9. Mâncăruri gătite

Aproape orice fel de mâncare poate să fie refolosit într-un fel sau altul. Un rest de mâncare se poate transforma în garnitura unui alt fel de mâncare, o reţetă se poate transforma în alta sau două resturi se pot combina pentru a realiza un fel nou. Imaginaţia este mama bucătăriei!

Pizza. Feliile de pizza sunt ideale pentru a forma sandvişuri. Între două felii de pizza rece puteţi pune frunze de salată şi deja avem un sandviş pentru a doua zi.

Pastele. Italienii le transformă în frittata. Le amestecă cu ouă bătute şi puţină sare şi le frig în tigaie, la foc mic, acoperite. Pastele sunt foarte bune ca garnitură pentru diverse tipuri de fripturi.

Pilafuri şi risotto. Mâncărurile pe bază de orez sunt prin definiţie o garnitură ideală. Folosiţi-le ca atare!

Tocănurile de legume. Puneţi tocana (în funcţie de conţinut) într-un mixer şi obţineţi o “zacuscă” instant, tartinabilă. Dacă e prea subţire, pasaţi şi un cartof fiert.

cartofii. Cartofii fierţi se pot adăuga în salate sau amesteca împreună cu alţi cartofi pentru a face un piure. cartoful fiert, datorită conţinutului ridicat de amidon, e cel mai potrivit agent de îngroşare în supe creme sau chiar sosuri. Cartofii prăjiţi sau la cuptor sunt ideali pentru a face o tortilla.

Piureuri. Sunt ideale ca bază pentru creme. Amestecaţi piureuri de cartofi, ţelină, etc, împreună cu supa de legume (obţinută ca mai sus) şi ierburi aromate (mărar, oregano, etc.)  şi condimente, pentru a obţine supe creme. Puteţi adăuga după gust pastă de tomate sau resturi de sosuri de roşii!

Sosuri. Sosurile de la fripturile cu carne, împreună cu resturile fripturii, le puteţi amesteca pentru a obţine un sos pentru paste.

Platourile de aperitive. În funcţie de ce conţin pot fi folosite la aproape orice. De la pizza la pate şi chiar la supe.

Şi exemplele pot continua la nesfârşit. Înainte de a arunca o farfurie de mâncare să ne gândim de două ori dacă nu o putem folosi altcumva. Dacă nu acum, putem să o congelăm şi să o folosim peste o zi sau o săptămână.

printează

Adaugă un comentariu: