Mai puţin cunoscute la noi decât clasicele chiftele marinate în sos de roşii, franţuzitele chiftele în sos de muştar cu verdeţuri sunt mai rafinate. Minunăţia acestui sos care transformă banalele chiftele într-o delicatesă este dată de faptul că se poate folosi la chiftele din orice tip de carne: porc, amestec de porc cu vită, pui, curcan şi chiar peşte alb. Uşor de realizat, lesne de impresionat.

Vezi aici rețeta de chiftele clasice.

Reţetă: Chiftele în sos de muștar

chiftele_mustar

Ingrediente:

  • 20-24 chiftele (porc sau amestec, vită, pui sau peşte)
  • 50 grame unt
  • 50 grame făină
  • 300 ml supă de pui sau legume
  • 100 ml smântână dulce
  • 30 grame muştar de Dijon
  • 1 ceapă verde
  • 1 căţel de usturoi
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 lingură tarhon tocat
  • 1 lingură mărar tocat
  • 1 lingură pătrunjel tocat
  • piper proaspăt măcinat

Preparare:

  1. Preparaţi chiftelele conform reţetelor indicate în lista de ingrediente sau conform reţetei preferate.
  2. Curăţaţi şi tocaţi ceapa şi usturoiul.
  3. Tocaţi verdeţurile.
  4. Încălziţi supa.
  5. Într-o tigaie adâncă, topiţi untul şi adăugaţi făina.
  6. Amestecaţi să nu se facă cocoloaşe, la foc mic, în timp ce încorporaţi supa încălzită în prealabil.
  7. Adăugaţi smântâna dulce şi muştarul diluat în puţină apă.
  8. Adăugaţi zeama de lămâie, ceapa tocată, usturoiul făcut pastă, tarhonul şi mărarul.
  9. Lăsaţi să dea câteva clocote până se pătrund verdeţurile şi ceapa.
  10. Asezonaţi cu piper.
  11. Adăugaţi chiftelele prăjite în sos şi lăsaţi să dea câteva clocote. Adăugaţi apă dacă sosul este prea gros şi asezonaţi cu sare.
  12. Adăugaţi pătrunjelul şi opriţi focul.

 

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 30 minute

Porții: 4

[tip]Chiftele sunt mai bune dacă sunt lăsate la “infuzat” în sos minim 30 de minute înainte de servire.[/tip]

Chiftelele în sos de muştar cu verdeaţă se consumă ca atare cu garnituri pe bază de legume, paste făinoase sau orez.

print

3 Comentarii

  1. Ba eu chiar as zice ca, in loc de prajit in baie de ulei, sa facem asa: chiftelute mai mici (bite-sized), perpelite iute intr-o lingura-doua de ulei (cat sa prinda crusta si sa se patrunda) apoi gatitul final sa fie in sos, la cuptor. Asta e level 2, dupa ce-am gatit prima oara reteta si am vazut ca ne iese :))

Comments are closed.