Lapte cu mirodenii (ştim, sună banal) e singurul nume care ne-a venit pentru a descrie această băutură caldă, remediu inspirat din ayurveda (medicina tradiţională indiană), testată şi acum recomandată pentru tratarea rapidă şi eficientă a durerilor de gât (roşu în gât, amigdalită, etc.) sau a răcelilor. Condimentele naturale adăugate laptelui cald au un rol antiseptic şi anti-inflamator care vor ajuta aproape instantaneu la ameliorarea durerilor de gât. Încercaţi-o şi daţi-o mai departe.
Reţetă: Lapte cu mirodenii
Sumar: Un excelent remediu pentru tratarea rapidă a durerilor de gât
Ingrediente:
- 1 cană de lapte semidegresat (sau vegetal)
- 1 linguriţă bună de pudră de curcuma (turmeric)
- minim 1/4, maxim 1/2 linguriţă pudră de ghimbir
- 1 vârf de cuţit piper negru măcinat
- 1/4 pudră de scortisoara (opţional)
- câteva linguriţe de miere pentru îndulcit (opţional)
Preparare:
- Încălziţi laptele. Trebuie să fie fierbinte dar să poată să fie băut imediat (între 25-37 de grade). Dacă puteţi ţine cana în mână e în regulă.
- Adăugaţi pudra de curcuma, cea de ghimbir, scorţişoara şi piperul.
- Amestecaţi până când s-au încorporat bine.
- Îndulciţi după gust.
- Beţi întreaga cană. Repetaţi operaţiunea şi în ziua următoare dacă e cazul.
Timp de pregătire: 5 minute
Porţii: 1
[tip]Dacă folosiţi lapte vegetal, pentru această reţetă vă recomandăm să utilizaţi unul de migdale.[/tip]