Caracatiţa picantă în stil galiţian (pulpo a la gallega) este una dintre puţinele mâncăruri picante specifice bucătăriei spaniole. De fapt este o specialitate regională (Galiţia, nord vestul Peninsulei Iberice) dar care s-a răspândit în întreaga Spanie şi a devenit unul dintre etaloanele bucătăriei ei. Mâncărurile din această regiune sunt simple, picante (asezonate cu boia de ardei iute) şi sunt însoţite de vinuri sau rachiuri distilate din strugurii presaţi pentru vin.

Caracatiţa picantă în stil galiţian se găteşte simplu, prin fierbere, şi se serveşte tradiţional pe un fund de lemn însoţită de ulei de măsline şi boia de ardei picantă (normală sau afumată).

 

Reţetă: Caracatiţă picantă în stil galiţian

caracatita picanta

Ingrediente:

  • 1 caracatiţă medie
  • 1 ceapă mare
  • 3 foi de dafin
  • 1 lingură boabe de piper
  • ulei de măsline
  • boia iute de ardei
  • 3-4 cartofi fierţi, pentru servire

Preparare:

  1. Opăriţi în câteva ape caracatiţa.
  2. Puneţi la fiert o oală de supă umplută pe trei sferturi cu apă.
  3. Adăugaţi boabele de piper, foile de dafin şi ceapă tăiată în 4.
  4. Fierbeţi al foc mic caracatiţa timp de 30-45 de minute, până este bine pătrunsă.
  5. Scoateţi caracatiţa, scurgeţi-o şi tăiaţi-o în felii diagonale, de 5-8 milimetri.
  6. Tăiaţi cartofii în felii de aproximativ aceaşi grosime.
  7. Puneţi un pat de cartofi pe o farfurie (preferabil de lemn).
  8. Aşezaţi caracatiţa peste cartofi.
  9. Pudraţi cu boia de ardei picantă.
  10. Stropiţi cu ulei de măsline extravergine.
  11. Caracatiţa picantă în stil galiţian se serveşte caldă sau la temperatura camerei.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 45 minute

Porţii: 2

printează

1 comentariu

  1. Iraq Baghdad
    Va rog ,pe cine cunoaste , as dori explicatii detaliate cum se curata caracatita ?
    Cu multumiri
    Elena Pavel

Adaugă un comentariu: