Tradiția ceaiului verde în Japonia include și consumarea acestuia rece, cu gheață, în timpul zilelor calde de vară.  Contrar convingerilor occidentale, ceaiul rece verde nu e un simplu ceai fierbinte răcit ci se prepară de cele mai multe ori, ritualic, cu apă rece ca gheaţa sau chiar direct cu gheaţă pentru a nu permite cafeinei (care are un gust amărui) să se difuzeze în ceai. Există 3 metode prin care se poate face ceai rece verde în casă: cu apă rece (şi gheaţă), cu gheaţă şi cu opărire/răcire rapidă*.

[note]Sencha (煎茶), cel mai popular ceai verde japonez (peste 80% din ceaiul consumat în Japonia), se deosebeşte de ceaiul verde chinezesc prin metoda de prelucrare şi prin gustul diferit care rezultă din aceasta. Spre deosebire de ceaiul verde chinezesc, Sencha se ţine la aburi 15-20 de secunde înainte de prăjire, pentru a preveni oxidarea frunzelor.[/note]

Porţii: 1,5 litri

Timp de preparare: 5 minute (plus 3-6 ore pentru infuzare)

Ingrediente:

  • 1,5-2 linguri de ceai verde (sau 5-6 plicuri)
  • 1,5 litri de apă
  • gheaţă

Preparare:

[warning]Deoarece ceaiul nu se fierbe/opăreşte folosiţi doar apă îmbuteliată sau apă fiartă şi răcită.[/warning]

  1. Puneţi apa într-o carafă sau alt vas transparent.
  2. Umpleţi carafa cu apă rece şi gheaţă.
  3. Adăugaţi ceaiul.
  4. Amestecaţi.
  5. Lăsaţi ceaiul să se infuzeze în apa rece, în frigider, între 3 şi 6 ore. Amestecaţi din când în când.
  6. Ceaiul e gata pentru consum când are culoare verde-aurie şi gustul plăcut şi delicat.
  7. Strecuraţi şi păstraţi la frigider până la folosire.

[tip]Ceaiul verde se păstrează la frigider 4-5 zile.[/tip]

[warning]Nu lăsaţi ceaiul prea mult în apă deoarece va fi excesiv de concentrat.[/warning]

[note]În mod tradiţional, ceaiul verde japonez nu se îndulceşte pentru a putea savura gustul natural dar, dacă doriţi, o puteţi face adăugând zahăr sau miere în cantităţi mici.[/note]

[note]Ceaiul verde japonez se prepară în Kyushu, un ceainic tradiţional de dimensiuni reduse prevăzut cu o sită fină pentru a reţine frunzele de ceai. [/note]

*Metoda descrisă mai sus este cea mai simplă şi mai la îndemână pentru a obţine ceai verde rece japonez. Mai există alte 2 metode pentru obţinerea lui.

  • Cea mai rapidă metodă constă în oprirea şi răcirea rapidă a ceaiului. Frunzele (sau plicurile) de ceai verde se opăresc cu 200 ml de apă fierbinte (minim 80 grade Celsius) pentru 2-3 minute. Ceaiul se strecoară direct peste gheaţă.
  • Cea de a treia metodă de obţinere a ceaiului rece japonez constă în infuzarea frunzelor de ceai direct cu cuburile de gheaţă care se topesc la temperatura camerei.

 

 

print

3 Comentarii

  1. sunt o mare amatoare de ceai verde,iar metoda “la rece” mi-a furnizat cel mai bun ceai,in care aromele s-au pastrat intr-un mod exceptional.infuzarea direct in masa de gheata nu stiam ca exista,asa ca multam mult de share-uire!:)

    • Metoda cu gheata e cea mai “sigura”. Cand s-a topit gheata e gata si ceaiul. Doar ca ai nevoie de rabdare de japonez:)

  2. Hmmm super bun….merge super cand trebuie sa conduci masina si nu poti bea o bere….dar am incercat sa reproduc un ICE-TEA de la noi care se comercializeaza peste tot si mi-a iesit destul de bun pentru gustul meu. In sensul ca am amestecat un ceai simplu( am incercat cu ceai verde si un ceai de menta cu macese) cu lamaie, zahar si piersici sau caise. E super, si ideea e ca ceaiulsa nu fie exagerat de concentrat si sa se simta gustul de Piersica si/sau de Lamaie, acestea fiind ca un compot in ceai. Exact ca la terasa. Incercati si spuneti-mi cum vi se pare!

Comments are closed.