“Niciodată nu e prea frig pentru o îngheţată”, este replica unui personaj de film,  a cărei valoare de adevăr o confirmă fiecare dintre noi. O îngheţată merge oricând. Însă marea dramă a îngheţatei este timpul lung de aşteptare pentru ca iaurtul sau crema de frişcă să îngheţe, să se transforme în îngheţată.

Dacă folosim însă fructe gata îngheţate, care să împrumute cristalele de gheaţă întregului conţinut, putem obţine îngheţată “instant”.

 

Reţetă: Îngheţată rapidă cu iaurt şi fructe de pădure

Îngheţată instant de fructe de pădure

Ingrediente:

  • 200 grame fructe de pădure congelate
  • 200 ml smântână dulce grasă
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • 170 grame de zahăr

Preparare:

  1. Turnaţi fructele într-un vas de mixare cu cuţit tocător (robot sau blender).
  2. Adăugaţi zahărul şi zeama de lămâie.
  3. Turnaţi frişca peste.
  4. Mixaţi totul la viteză mare, timp de 5-7 minute, până când totul se leagă într-o îngheţată cremoasă.
  5. Serviţi imediat, cu sau fără sirop de fructe peste, sau păstraţi îngheţata la congelator.

 

Timp de preparare: 10 minute

Porţii: 2

Puteţi obţine o îngheţată de post dacă înlocuiţi smântâna grasă cu frişcă vegetală. În acest caz, deoarece frişca este îndulcită, reduceţi cantitatea de zahăr la jumătate.
Pentru o variantă light puteţi înlocui smântâna cu frişcă şi zahărul cu înlocuitori. Însă, pentru că iaurtul nu “se bate” va fi probabil necesar să introduceţi îngheţata la congelator pentru 1 oră înainte de servire.
Fructele de pădure se pot înlocui cu alte fructe congelate: vişine, căpşuni, etc.
printează

1 comentariu

Adaugă un comentariu: