Ce merită cu adevărat să ai în cămară, asta e întrebarea. Şi nu mă refer la ce să pui “pe iarnă”, aici e cu fiecare ce are şi ce poate, ci ce să ai cu adevărat în cămară sau dulapurile bucătăriei, chiar şi atunci când nu ai nimic. Ceva te poate salva când vii acasă dintr-o vacanţă sau ai musafiri neaşteptaţi. Ingrediente indispensabile, adică nu sunt niciodată în plus, şi cu durată de viaţă lungă, din care să poţi găti ceva în mai puţin de 30 de minute. Lăsăm la o pare uleiul, oţetul, zahărul, sarea şi piperul, pe care le presupunem ca omniprezente. Şi nici ingredientele care în mod normal le-am păstra în frigider, pentru că aici vorbim de o bucătărie de criză, când putem reveni acasă după mult timp iar frigiderul a fost închis. Mai jos e o listă, niciodată de ingrediente şi condimente de primă necesitate, niciodată completă, şi câteva sugestii de reţete.

Ce să ai în dulap şi cămară

Ingrediente de bază

Paste (lungi şi scurte), orez, cuşcuş, pâine de tip wassa cu termen de valabilitate lung, mălai, griş şi făină, cartofi, ceapă, usturoi, morcovi. Ouă. Da, sună  ciudat, dar în majoritatea ţărilor europene ouăle se păstrează la temperatura “magazinului” şi implicit al cămării, pentru 30 de zile.

Fasolea şi restul leguminoaselor sunt la fel de utile dar au un timp de gătire îndelung, aşa că le trecem cu vederea aici.

Sosuri

Sos de soia, tahini, maioneză, muştar, ketchup, pastă de tomate, smântână dulce în tetrapak şi lapte cu termen de valabilitate lung, suc de lămâie. Lângă uleiul de floarea soarelui mi-ar plăcea să am unul de măsline şi unui de susan prăjit.

Condimente

Concentrat de supe şi sosuri, condimente indispensabile, în funcţie de preferinţele culinare ale fiecăruia. Personal aş alege boiaua de ardei, amestecul de curry, ghimbir uscat, dafin, oregano sau cimbru, nucşoară. Extra: cacao şi scorţişoară. Vin alb. Pentru gătit. Şi nu numai…

Conserve

De peşte (ton şi sardine), de carne, de legume (mazăre, linte, năut), ardei copt, roşii în bulion (preferabil de casă). Brânză în saramură, de tip telemea sau feta. Castraveciori muraţi. Măsline. Ciuperci. Conserve de ananas şi piersici. Dulceţuri.

Ce să găteşti

Tartine

Cel mai simplu când ai musafiri pe nepregătite sau vrei o gustare super rapidă este să prepari câteva tartine cu cei ai prin casă. Cum spuneam mai sus, pâinea de tip wassa are un termen de valabilitate lung şi se poate folosi cu orice tip de ingredient. Mai mult, datorită texturii crocante, tartinele vor fi mai interesante decât un sendviş obişnuit.

Le poţi pregăti:

  • Cu hummus
  • Cu ton, ou fiert, catraveciori muraţi şi maioneză
  • Cu pate de linte şi ardei copt
  • Cu sardine şi ceapă
  • Telema sau feta cu ardei copt

Salate

Fără salată, evident, pentru că presupunem că gătim doar cu ce avem în cămară.
– Salată orientală
– Salată de paste scurte, cu ton, castraveciori muraţi, măsline. La care adăugă un sos de bază făcut din maioneză amestecată  cu ketchup, puţin usturoi şi oregano.
– De cuşcuş cu linte şi ardei copt.
– De orez cu ton şi maioneză

Paste


Lista pastelor e foarte lungă. Se pot face paste atât pe bază de sos de tomate, cât şi pe bază de smântână dulce. Şi poţi găsi multe dintre ele chiar pe cevabun.ro. Iată câteva sugestii:

  • Cu ton, smântănă dulce şi roşii
  • Cu sardine, smântână  dulce, usutroi, pudră de curry şi un pic de zeamă de lămâie.
  • Cu morcovi, roşii şi linte
  • Cu carne şi roşii, usturoi şi ceapă.
  • Cu ciuperci, smântână dulce, lămâie şi puţin muştar.

Tocăniţe rapide

  • Mazăre cu carne şi roşii
  • Năut cu ton în sos de roşii picant
  •  Linte cu sardine

“Orezuri”

Pilafuri cu carne şi legume, orezuri cu leguminoase şi conserve de peşte sau carne, curry-uri de leguminoase servite cu orez.

Deserturi

  • Orez sau griş cu lapte, servit cu fructe sau gem
  • Clătite cu gem
  • Gogoşi rapide, cu zahăr şi scorţişoară
  • Cremă de zahăr ars

Şi astea sunt doar câteva sugestii… Dacă nu îţi surâde niciuna şi musafirii deja au sosit,  poţi dau o căutare pe google după livrare mancare libaneza Bucuresti ori livrare pizza Bucureşti. Asta dacă nu cumva eşti în Cluj…:)

print

1 comentariu

  1. Va multumesc mult pentru sugestiile date,mereu va caut cand vreau sa ma verific daca ce am gatit,mai trebuia ceva pus fata de retetele voastre,in todeauna m-am ghidat dupa retetele voastre,nu sunt o experta in bucatarie,dar nici incepatoare,sa zic ca gatesc bine si foarte igienic!! Cu acest articol,despre ce trebuie sa avem in camara in caz de urgenta sau musafiri neanuntati,multe dintre aceste produse le am dar mai trebuie ceva completat, multumesc si pentru ajutorul cu retetele date,sunt bine venite,si nici nu stim cand avem nevoie de ele!! As dori sa va pot urmari cu noutati in materie de bucatarie!! Ne sunteti mereu de ajutor ,va multumim!!

Comments are closed.