Toamna se numără vinurile bune, iar românii au ocazia să deguste şi să cunoască tot ce înseamnă industria vinului românesc.

Pentru prima dată în România se organizează o ediție a Salonului Naţional de Vinuri al României – Vintest în București, între 27-30 octombrie 2011, în Sala Romaero.

Creat de echipa Vinvest, aceeaşi care timp de opt ani a organizat Salonul Internaţional de Vinuri –Vinvest Timişoara, evenimentul de la Bucureşti are promisiunea să se ridice la aceleaşi standarde Occidentale precum cel din Vestul ţării.

Pe parcursul celor patru zile de Salon Vintest vor veni să se prezinte cramele româneşti, alături de reprezentaţi ai serviciilor conexe vinului. Participanţii Vintest sunt producători şi distribuitori de vin, de echipamente, materii prime, accesorii, ambalaje, sisteme de depozitare, material săditor, produse pentru protecţia culturilor, îngrăşăminte, utilaje, mobilier. Printre expozanţi se numără şi firme de analiză a proceselor de afaceri, companii de sisteme software, firme de management de proiect, consultanţă în implementare, suport, training şi servicii de publicitate etc.

Pentru că un obiectiv al Salonului Vintest este de a promova, alături de vin, şi turismul vitivinicol, adică petrecerea vacanţelor şi a concediilor în cele mai frumoase zone, cramele, la Salonul Vintest vor fi prezente agenţiile de turism, precum şi tour-operatorii.

Atracţia mare a publicului vizitator va fi atunci când maeştrii bucătari şi reputaţi barmani vor desfăşura show-urile gastronomice şi bartending.

Industria ospitalităţii, agenţiile HORECA, precum şi editurile de specialitate sunt şi ele bine reprezentate la Salonul Vintest.

De altfel, diferenţa majoră între Salonul Naţional de Vinuri al României – Vintest şi alte evenimente de acelaşi gen constă tocmai în faptul că la Vintest este bine reprezentată întreaga industrie a vinului.

„Este important să aducem într-un singur loc tot ce înseamnă industria vinului, să existe cadrul potrivit pentru relaţii de afaceri, dar şi oportunitatea reală de a promova produselele tradiţionale unui public mare şi variat.  Pentru noi este important şi să transmitem deprinderi şi cunoştinţe în tehnica degustării vinului, cunoașterea soiurilor româneşti, recunoaşterea calităţii, asezonarea vinului cu mâncarea”,  a precizat expertul degustător Lucia Pîrvu, director Vinvest.

Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul tuturor celor mai importante asociaţii profesionale, având ca partener principal Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Până la deschiderea Salonului Vintest din 27 octombrie, echipa va promova vinurile româneşti în două importante pre-evenimente: o degustare cu ambasadorii ţărilor mari importatoare, dar şi cele renumite în producţia de vin, şi o altă degustare cu partenerii media care sprijină evenimentul. Dacă primul eveniment doreşte să promoveze vinul românesc peste hotare, degustarea cu jurnaliştii va urmări să convingă publicul neîncrezător în valoarea vinului românesc de faptul că România ocupă un binemeritat loc fruntaş în topul ţărilor producătoare de vin de calitate.

Mai multe informaţii găsiţi în prezentarea evenimentului.

print