Prezenţe diafane în supe şi tocăniţe, găluştele de griş fac parte din tradiţia culinară germanică şi sunt întâlnite în toate bucătăriile Europei Centrale. Mai fine decât găluştele din făină, mai uşoare decât cele din cartofi, ficat sau măduvă, găluştele din griş au o textură aparte care se potriveşte atât de bine mâncărurilor picante (gulaş, papricaş, etc) dar şi cu consistenţa delicată a supelor de pui sau vită.

Există mai multe metode de preparare a găluştelor de griş. Toate însă au câteva elemente constante: grişul, agentul de legare (oul) şi cel de afânare (unt, bicarbonat, etc).

Porţii: 8

Timp de preparare: 30 minute

galuste-de-gris-2

Ingrediente:

  • 100 gr griş
  • 50 gr unt
  • 1 ou
  • 1 lingură de apă
  • sare şi nucsoara după gust

Preparare:

  1. Untul moale (la temperatura camerei) se amestecă bine cu oul, apa şi grişul. Se condimentează cu un praf de sare şi puţină nucşoară şi se lasă câteva minute deoparte.
  2. Se formează găluşte mici cu ajutorul de două linguri şi se introduc în supă sau apă clocotită cu sare. Se lasă să fiarbă uşor timp de aproximativ 10 minute.

Dacă nu aveţi încredere în îndemânarea dumneavoastră puteţi folosi o metodă alternativă pentru o  modelare mai uşoară.

  1. Amestecaţi bine ingredientele, lăsaţi deoparte câteva minute şi apoi introduceţi vasul cu compoziţia de găluşte la frigider. Lăsaţi la rece doar câteva minute, până  coca respectivă capătă consistenţă ca de plastilină.
  2. Se scoate şi se formează rapid găluşte de dimensiune puţin mai mare ca o măslină. Aceasta se face prin ruperea (ciupirea) aluatului cu degetele şi formarea găluşte lor în podul palmei, printr-o mişcare scurtă de frecare între palme.
  3. Pe măsură ce se formează, găluştele se introduc în apă clocotită cu sare .Se fierb la foc potrivit timp de aproximativ 10 minute, după care se toarnă peste găluşte o cană de apă rece sau o ceaşcă de gheaţă pisată.
  4. Se acoperă vasul cu un capac şi se lasă găluştele să “se tragă ” încă 5-6 minute. Acest procedeu este util atunci cănd trebuie pregătite foarte multe găluşte într-un timp scurt. In plus, găluştele formate astfel vor prezenta o suprafaţă netedă şi regulată.

______________________

Există o altă reţetă de găluşte de griş, mai rustică şi mai consistentă în rezultate, care foloseşte untură şi bicarbonat.

Porţii: 8

Timp de preparare: 30 minute

galuste-de-gris-3Ingrediente:
  • 150 gr griş
  • 50 gr untură de porc
  • 1 vârf de cuţit de bicarbonat
  • 30 gr pătrunjel (o crenguţă de pătrunjel tocat)
  • sare după gust

Preparare:

  1. Se amestecă bine oul cu untura şi grişul, se adaugă bicarbonatul, un praf de sare şi pătrunjelul verde tocat mărunt.
  2. Se formează găluşte mici cu ajutorul de două linguri şi se introduc în supă sau apă clocotită cu sare. Se lasă să fiarbă uşor timp de aproximativ 10 minute.

Găluştele se folosesc imediat (în maxim câteva ore) deoarece în timp se întăresc.

[warning]Pentru supele clare (consomeuri), găluştele se fierb obligatoriu separat, nu în supă, deoarece o vor tulbura.[/warning]

[tip]Pentru a verifica dacă aluatul de găluşte este suficient de legat faceţi un test cu una dintre ele. Dacă sunt prea tari adăugaţi puţin albuş de ou bătut uşor. Dacă nu se leagă adăugaţi foarte puţin amidon. [/tip]

________________________

print