Aveţi colesterolul ridicat? Atunci trebuie să ştiţi că nu e suficient să vă rugaţi ca să vă scadă. Ar trebui să ţineţi post. De colesterol.
S-a vorbit, nu de puţine ori, de rolul igienic al posturilor religioase în alimentaţie, de necesitatea unei perioade de tranziţie de la alimentaţia unui sezon la altul, de un moment de pauză înainte de o schimbare alimentară sezonieră. Şi, într-adevăr, posturile au un rol benefic pentru organismul uman.
Deşi e relativ fals că perioadele de post – cu excepţia posturilor “negre” – pot fi considerate cure de slăbire, în condiţiile în care alimentele de bază consumate în această perioadă sunt bogate în carbohidraţi – cartoful are indicele glicemic 20 iar fasolea 49 – ele pot fi denumite adevărate posturi de colesterol.
În special pentru nordul României, acolo unde condiţiile geografice, climaterice, şi, implicit, economice, au determinat dezvoltarea unui regim bogat în alimente de origine animală (cărnuri grase, smântână şi unt, ouă, etc) şi sărac în peşte şi legume, aceste posturi de colesterol – cu sau fără conotaţii religioase – sunt absolut necesare. Două zile pe săptămână fără grăsimi animale şi câteva săptămâni pe an sunt recomandate nu doar de către preoţi ci şi de către medici.
Astfel, dacă aveţi colesterol ridicat, ar trebui, ca să parafrazăm un medic – dr. Mihnea Dragomir – să vă gândiţi la un post lung, cu dezlegare la peşte.
vezi reţetele de post
Poate te intereseaza si :
Quinoa este numele unei cereale arhaice, originare din America de Sud, unde creşte la mari altitudini (şi la 4000 de m!). Boabele mici, relativ rotunde, d ...
"Am ţinut o sută de cure de slăbire şi nici una nu a funcţionat suficient de bine". Sună cunoscut? E enunţul unui "specialist" în curele de slăbire, al unei ...
Ciupercile pleurotus ascund sub aparenţa banală o carne vegetală cu un gust şi o textură deosebită, capabilă să substituie cu succes carnea. Excelentă când ...






























