Inelul de bucătărie (sau inelul pentru mâncare) este un cerc metalic, confecţionat din inox alimentar, de diverse dimensiuni şi înălţimi, utilizat la prepararea dar, mai ales, pentru montarea felurilor de mâncare în farfurii. Preparatele alimentare (cărnuri, salate, garnituri – orez, paste, etc,) se aşează în farfurie, direct sau intercalate în straturi  în interiorul inelului, uns cu puţină apă sau grăsime pentru a preveni lipirea, după care inelul se îndepărtează prin răsucire. Preparatele astfel montate în farfurie au un aspect ordonat, rotund, apetisant.

Inelele alimentare se găsesc – la bucată sau în seturi de 3 şi până la 7 piese – în magazinele de specialitate sau în magazinele de tip cash&carry și în hipermarketuri.

Dacă nu aveţi un astfel de inel, dar intenţionaţi să folosiţi unul, îl puteţi realiza cu un minim de efort dintr-o conservă metalică.

Pentru realizarea unui astfel de inel, aveţi nevoie de o conservă, înaltă, cu tablă groasă şi un desfăcător de conserve exterior (taie conserva pe margine decupând capacul în totalitate). Îndepărtaţi ambele capete ale conservei cu ajutorul desfăcătorului. După ce aţi decupat capetele, dacă marginea conservei este deformată pe margini, o puteţi netezi folosind un sucitor (vezi foto).

Precauţii pentru inele realizate artizanal:

  • Atenţie la marginile conservei după decupare, pot fi extrem de tăioase. Puteţi netezi uşor marginile cu o hârtie abrazivă (şmirghel).
  • Nu depozitaţi inelul în spaţii în care s-ar putea deforma sau în care v-ar putea răni.
  • Nu lăsaţi inelul la îndemâna copiilor.
  • Este posibil, în funcţie de materialul din care este realizată conserva, ca în timp metalul să ruginească. Dacă intenţionaţi să-l folosiţi pentru un timp îndelungat, spălaţi-l după utilizare, ştergeţi-l cu un prosop şi ungeţi-l cu puţin ulei.

    printează
    Loading...

    Adaugă un comentariu:

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.