Cu toţii suntem de acord – simpli consumatori sau medici nutriţionişti – că principala cauză a surplusului de kilograme depinde foarte sigur de câţiva factori: cantitatea şi calitatea a ceea ce mâncăm, când mâncăm, şi câtă energie din cea pe care o asimilăm o și consumăm.

Astfel, dacă un raport greşit dintre aceste elemente ne conduce către obezitate şi, implicit, către o serie de boli cronice, corectarea acestuia trebuie să urmeze drumul reversibil. Uşor de spus, greu de făcut.  Primul şi cel mai important pas, fie că vă doriţi să slăbiţi sau doar să vă menţineţi greutatea, este redimensionarea porţiilor. Iată mai jos o serie de sfaturi care vă vor ajuta să mâncaţi mai puţin.

Portii mici

Faceţi-vă un program de masă

Faceţi şi respectaţi programul de masă astfel încât să aveţi trei mese pe zi şi două gustări, la interval de cel mult 3 ore între ele. Nu săriţi peste nicio masă şi în niciun caz peste micul dejun. Un astfel de program, respectat riguros, previne înfometarea excesivă care va duce în cele din urmă la cantităţi mai mari de hrană consumate la masa următoare. Încercaţi ca de fiecare dată să nu vă aşezaţi la masă prea flămând şi să nu vă ridicaţi de la ea prea sătul.

Mâncaţi şi beţi înainte de felul principal

În spiritul celor spuse mai sus, deşi sună pradoxal, e bine să mâncaţi şi să beţi înainte de felul principal. Nu orice şi nu oricât. O salată mică, din legume de sezon, consumată înainte de felul principal va contribui la instaurarea mai rapidă a senzaţiei de saţietate şi va oferi fibre necesare digestiei. În plus, un pahar de apă înainte de masă va determina senzorii de volum din stomac să vă spună că aţi mâncat destul înainte de a goli toată farfuria.

Concentraţi-vă pe mâncare

Când luaţi masa, nu vă uitaţi la televizor şi nu citiţi. Concentraţi-vă toată atenţia asupra actului mâncării. Orice element care stimulează alt simţ riscă să vă distragă şi vă determină să mâncaţi mecanic, în exces. Când mâncaţi, mâncaţi!

Mestecaţi, mestecaţi, mestecaţi

Persoanele care mănâncă repede şi mestecă puţin sunt predispuse să mănânce mai mult deoarece senzaţia de saţietate se instaurează mai târziu. Obişnuiţi-vă să mestecaţi mult. Este mai sănătos, alimentele se digeră mai bine, substanţele nutritive sunt absorbite mai uşor şi senzaţia de saţietate va apărea mai repede.

Farfurii şi pahare mai mici

Studiile au demonstrat că o persoană legată la ochi va mânca mai puţin decât una care vede conţinutul farfuriei deoarece, dincolo de conştientizarea actului mâncării, se va opri înainte de a termina tot ce are în farfurie. Aşadar, pentru că “ochii văd, inima cere”, suntem tentaţi să mâncăm tot ce avem în farfurie astfel încât e bine să folosim farfurii şi pahare mai mici pentru a ne recalibra poftele.

Mâncaţi de faţă cu alţii

Deoarece suntem fiinţe sociale avem tendinţa de  fi mai atenţi, de a fi mai manieraţi şi a ne înfrâna lăcomia, atunci când mâncăm în public, în compania celorlalţi. Atunci când mâncaţi singur puneţi o oglindă în faţă, o să fiţi mai rezervaţi în a vă arunca asupra mâncării.

Purtaţi haine fixe

Poată părea o glumă, dar o persoană care se simte în largul ei în haine, mănâncă după pofta inimii. Dacă hainele vă vor da un semnal că v-aţi întins cu gluma, o să fiţi mai reţinuţi în a mânca excesiv.

print

1 comentariu

Comments are closed.