Ceva Bun

Fettuccine cu fructe de mare

Fructele de mare cu paste sunt de fiecare dată un succes, indiferent de tipul pastelor cu care sunt combinate, cu unica dar vitala condiţie ca să fie gătite cât mai simplu şi mai puţin cu putinţă. Şi aşa şi sunt în acest sos clasic marinara. Ingrediente bune, timp scurt, rezultate excelente. Ce-ţi poţi dori mai mult? Poate un vin pe măsură.

Porţii: 4

Timp de preparare: 30 de minute

Ingrediente:

Preparare:

  1. Puneţi la fiert o oală cu apă pentru paste. Adăugaţi puţină sare.
  2. Când fierbe apa, adăugaţi pastele şi fierbeţi-le conform instrucţiunilor.
    [note]Pastele proaspete nu se fierb al dente. Totuşi, nu le fierbeţi exagerat de mult.[/note]
  3. Curăţaţi usturoiul şi tăiaţi-l rondele. Tocaţi busuiocul şi pătrunjelul mare.
  4. Încingeţi uleiul într-o tigaie adâncă.
  5. Adăugaţi usturoiul şi rumeniţi-l uşor.
  6. Adăugaţi fructele de mare şi sotaţi-le uşor (nu mai mult de 1-2 minute).
  7. Adăugaţi roşiile, măslinele, vinul şi busuiocul.
  8. Lăsaţi să fiarbă sosul la foc timp de 5-6 minute.
  9. Amestecaţi pătrunjelul cu pastele într-un alt vas, după ce ați scurs pastele bine.
  10. Adăugaţi fructele de mare împreună cu sosul peste paste.
  11. Amestecaţi şi serviţi în farfurii încălzite.

Pastele cu fructe de mare se servesc fierbinţi, cu parmezan ras şi cu piper proaspăt măcinat.

[tip]Pastele care se folosesc imediat nu se clătesc cu apă rece. Totuşi, dacă durează ceva timp până le amestecaţi cu sosul, pentru a nu se lipi, amestecaţi-le cu o lingură de ulei de măsline.[/tip]

[tip]Puteţi folosi aproape orice fel de tip de paste, proaspete sau uscate:  bucattini, linguini, tagiatelle, spaghetti, papardelle, etc. Vezi tipurile de paste aici. [/tip]

[tip]Fructele de mare în cochilie (scoici, midii) sau în învelişul lor (creveţii) sunt puţin mai dificil de mâncat, dar sunt foarte decorative.[/tip]


____________________________________________
print