Ceva Bun

Ardei umpluţi cu brânză la grătar

Ar fi inutil să mai subliniez potriveala dintre brânză şi dulceaţa ardeiului gras sau kapia. Dar nu strică să exersaţi un alt mod de a expune o astfel de combinaţie, adăugând un iz de fum şi copt ardeiului învârtit de câteva ori deasupra unui jar.

Porţii: 2

Timp preparare:
15 minute


Ingrediente:


Preparare:

  1. Cei mai potriviţi pentru această reţetă sunt ardeii kapia roşii, ale căror gust şi contrast coloristic se potrivesc cel mai bine cu cele ale brânzei. Alegeţi ardeii drepţi, care să vă permită umplerea cu uşurinţă. Tăiaţi capetele ardeilor şi curăţaţi-i de seminţe.
  2. Tăiaţi cubuleţe mici sau radeţi mare brânza.
  3. Amestecaţi brânza cu busuioc, ulei, sare şi piper după gust, opţional cu căţelul de usturoi pisat.
  4. Umpleţi ardeii cu brânză.
    [tip] E posibil ca brânza să curgă din ardei pe grătar când începe să se topească, aşa că nu umpleţi până în margine ardeiul sau, mai bine, închideţi ardeiul cu un capac format dintr-o bucată de roşie, ceapă  etc. [/tip]
  5. Coaceţi ardeii pe grătar la foc potrivit, învârtindu-i bine pe toate părţile.

Se servesc fierbinţi ca aperitiv sau ca  garnitură.

Se pot face şi la cuptor dacă nu aveţi un grătar la îndemână.

print