Ceva Bun

Supă cremă de conopidă

Spectacol de toamnă târzie, cu ploaia bătând rece în geam şi căldura casei ripostând ferm. Şi pe masă, răspândind aburi de bunătate, stă o cană de supă cremă de conopidă gata să aducă sentimente bune. În textura moale şi pufoasă a supei de conopidă se aşterne în tihnă liniştea sufletelor cu trupuri sătule.

O poezie de supă, simplă şi “curată”.

Porţii: 6

Timp de preparare: 40 de minute

Ingrediente:

Preparare:

  1. Curăţaţi cartoful, ceapa şi usturoiul. Cu ajutorul unui cuţit desfaceţi florile de conopidă.
  2. Tăiaţi cartoful cubuleţe. Tocaţi ceapa mare şi zdrobiţi usturoiul cu dosul unui cuţit.
  3. Într-o cratiţă adâncă topiţi untul.
  4. Adăugaţi ceapa şi usturoiul şi sotaţi-le până se înmoaie.
  5. Adăugaţi cartofii şi conopida.
  6. Stingeţi cu supa de pui, adăugaţi chimenul şi nucşoara şi lăsaţi să fiarbă totul 30 de minute, acoperit, la foc mediu.
  7. Luaţi supa de pe foc şi pasaţi-o – cu ajutorul unui pasator de mână sau într-un blender.
  8. Adăugaţi smântâna şi omogenizaţi totul.
  9. Asezonaţi cu sare şi piper.
  10. Prăjiţi pălăriile ciupercilor pe grătar şi tăiaţi-le felii subţiri.

Supa cremă de conopidă se serveşte fierbinte, cu fâşii de ciupercă peste şi crutoane.

[tip]Dacă preferaţi o variantă de cremă dietetică, renunţaţi la cartof, unt şi smântână (o înlocuiţi cu o cantitate egală de iaurt gras, de 3%).[/tip]

_________________________________

print