Băuturile vegetale sunt o alternativă din ce în ce mai căutată pentru persoanele cu intoleranţă la lactoză, cu alergii la caseină sau alte proteine din lapte, cu diete vegane sau care ţin post. Se pot găsi în majoritatea magazinelor şi sunt foarte variate: din soia, din orez, din ovăz, din meiul canarilor, din migdale, din nuci, din caju, din alune de pădure, din cocos. De asemenea, există variante ale acestor băuturi vegetale care vin îmbogăţite cu diverse vitamine şi minerale. Laptele de migdale este doar una din aceste tipuri de bături vegetale care pot fi consumate ca atare sau folosite în reţete de îngheţată de casă, în reţete de deserturi de post sau chiar în mâncăruri.

Dacă citiţi cu atenţie eticheta unei băuturi pe bază de migdale, veţi observa că are o cantitate foarte mică de migdale (aproximativ 2%) iar restul este apă. Iar de cele mai multe ori are mult zahăr adăugat şi stabilizatori. Preparat în casă, laptele de migdale este mai hrănitor şi mai sănătos pentru că puteţi controla cantitatea de zahăr pe care o adăugaţi dacă vreţi să fie dulce. Se poate face fără niciun tip de zahăr, cu un gust mai neutru, pentru a-l putea folosi mai apoi în orice tip de reţetă de la supe la reţete de smoothie-uri.

Reţetă: Lapte de migdale

Ingrediente:

  • 100 grame de migdale crude
  • 800 ml apă
  • opţional : 2 – 3 curmale

Preparare:

  1. Este foarte important să folosiţi migdale crude, fără sare.
  2. Se pun migdalele în apă la înmuiat minim 4 ore, dacă aveţi timp lăsaţi-le toată noaptea.
  3. Scurgeţi-le de apă şi curăţaţi pielea (dacă sunt bine înmuiate se ia foarte uşor). Dacă nu aveţi timp, nu e nicio problemă să le lasaţi cu piele dar se va schimba culoarea băuturii.
  4. Băgaţi migdalele cu apa într-un blender şi mixaţi bine pe viteză maximă. Dacă lichidul este prea gros, puteţi adăuga mai multă apă (dar să nu depăşiţi un litru în total).
  5. Dacă vreţi să fie dulce, adăugaţi curmalele fără sâmburi sau orice alt tip de zahăr.
  6. Strecuraţi printr-o pânză sau tifon (cum este cea de bumbac folosită la brânză). Stoarceţi bine şi păstraţi pulpa de migdale în frigider. O puteţi folosi în prăjituri.
  7. Serviţi rece sau cald ca atare sau îi puteţi adăuga vanilie sau scorţişoară.

Timp de pregătire: 10 minute + 4 ore pentru înmuiat migdalele

Porţii: 4 pahare a câte 200 ml

print