Fructul de avocado este bogat în potasiu, acid oleic, vitamine şi fibră, şi poate fi folosit la deserturi, supe, salate, sosuri, inclusiv pentru o maioneză de post. E, de asemenea, unul dintre primele fructe recomandate bebeluşilor pentru primele mese solide. Un fruct minune aşadar. Şi nu doar fructul…
[readalso] Vezi aici toate reţetele cu avocado. [/readalso]
Pentru că ştiaţi că sâmburele de avocado, pe care îl aruncăm, totalizează 70% din beneficiile nutriţionale ale fructului?
Ce conţine sâmburele de avocado?
Sâmburele conţine mai mulţi antioxidanţi decât pulpa de avocado şi este o sursă incredibilă de fibră solubilă. De asemenea, este bogat în compuşi fenolici, în special polifenoli (ca cei care se găsesc în planta de ceai), flavonol şi potasiu.
Beneficii nutriţionale
Datorită antioxidanţilor, sâmburele de avocado şi uleiul ce se extrage din el ajută la întărirea imunităţii şi la buna funcţionare a organismului.
În America de Sud unde avocado este endemic iar consumul o obişnuinţă, sâmburele de avocado este folosit pentru tratarea problemelor gastrointestinale (crampe intestinale, diaree, dizenterie) datorită conţinului mare de fibră solubilă (conţine mai multă fibră decât fulgii de ovăz), iar compuşii fenolici ajută la prevenirea gastritelor şi a altor boli virale şi bacteriene.
De asemenea, sâmburele de avocado ajută la scăderea nivelului de colesterol, iar calităţile sale nutriţionale sunt un bun suport în tratarea hipertensiunii, bolilor cardiovasculare, diabetului şi condiţiilor inflamatorii.¹
Se consideră că flavonolul din sâmburele de avocado încetineşte creşterea tumorilor.
Uleiul din sâmbure de avocado creşte nivelul colagenului din piele ceea ce ajută la reducerea ridurilor şi întârzie procesului de îmbătrânire a pielii.
Cum se consumă?
Sâmburele de avocado se transformă în pudră cu ajutorul unui blender sau a unui robot de bucătărie. Se desface cu un cuţit în jumătăţi sau sferturi şi se macină până se transformă în pudră după care se lasă la uscat. Se poate păstra în recipiente bine închise la frigider.
[warning] Sâmburele de avocado este tare şi nu poate fi mărunţit în orice tip de blender sau robot. Trebuie să fie un blender profesional care poate măcina cu uşurinţă seminţe, nuci şi alte alimente tari. [/warning]
Dacă nu aveţi blender, puteţi folosi o răzătoare fină (ca cea de brânză) pentru a rade sâmburele. Nu vă speriaţi dacă îşi schimbă culoarea, pentru că sâmburele, la fel ca pulpa de avocado, se oxidează foarte repede.
Gustul pudrei din sâmbure de avocado este puternic amărui şi astrigent, aşa că trebuie folosită în cantităţi adecvate. Pudra proaspătă are gustul cel mai puternic, iar după ce se usucă mai mult gustul se mai estompează un pic.
Pudra se adaugă în sucuri de fructe, infuzii, supe creme, sosuri sau dressinguri pentru salate. La început, pentru a vă obişnui cu gustul, încercaţi să folosiţi pudra de sâmbure de avocado în cantităţi mici pentru a nu schimba drastic gustul mâncării. Iată mai jos câteva idei de cum se consumă sâmburele de avocado:
Suc de fructe roşii: ideal este combinaţi pudra de sâmbure de avocado cu fructe cu gust puternic – afine, zmeură, mure, pentru a atentua gustul amar şi taninos. Adăugaţi în blender fructele (pot fi congelate), adăugaţi apă sau lapte (sau bături vegetale de soia, ovăz, migdale, orez) şi amestecaţi bine până obţineţi consistenţa dorită. Adăugaţi pudra de la un sfert de sâmbure şi amestecaţi pentru a omogeniza.
Smoothie de iaurt şi spanac: adăugaţi în blender o mână de frunze de spanac bine spălate, 1 banană, 1 cană de iaurt, 2-3 linguri de afine (pot fi congelate). Amestecaţi bine până obţineţi textura dorită. Adăugaţi o lingură de pudră de sâmbure de avocado şi serviţi.
Infuzie din sâmbure de avocado – infuzia din sâmbure de avocado se prepară prin adăugarea a 2-3 bucăţi de sâmbure (maxim 1 sfert de sâmbure sau o linguriţă de pudră) în apă fierbinte şi infuzarea acestora 10 minute. Se bea cald, fără a-l îndulci, pentru calmarea durerilor de stomac.
Băutură afrodisiacă – se desface un sâmbure de avocado în jumătăţi şi se crestează cu cuţitul în mai multe locuri; se adaugă bucăţile de sâmbure într-un vas cu vin roşu şi se lasă la macerat o lună (vasul trebuie să fie acoperit). După macerare, se serveşte în porţii mici.