Ceaiul de la ora 5

Înainte de a fi o emisiune tv în România, ceaiul de la ora cinci este o tradiţie britanică, care s-a furişat ruşinos pe uşa din spate a aristocraţiei, până când a devenit un obicei sofisticat, râvnit de toată lumea.

Planta de ceai, cultivată pe scară largă de către chinezi, care au importat-o din Coreea, a sărit întregul continet european, pentru a deveni cea mai apreciată băutură (da, da, înaintea berii şi a whiskey-ului), din Marea Britanie. Deşi olandezii au fost primii care au comercializat planta pe continentul nostru, de abia britanicii au ridicat băutul ceaiului la rangul de mare artă, fiind în prezent băutura tuturor, nobili şi săraci. Chiar şi în secolul al XXI-lea, Marea Britanie importă 144.000 tone din populara plantă pe parcursul unui an, un număr impresionant de 165 milioane de ceşti de ceai fiind băute în fiecare zi.

Istoria ceaiului de la ora cinci

Dar care e povestea cu ceaiul de la ora cinci? Ritualul a apărut mai întâi, fireşte, la cele mai înalte case. Doamna de onoare a reginei Victoria (1819-1901), Anna Maria Stanhope (Ducesă de Bedford) este cea care –  pentru că masa de prânz era frugală – a considerat că până la cină se poate servi un ceai. Cum ora cinci era cam la jumătatea distanţei dintre mese, nu a trecut mult până când ceremonialului sorbirii ceaiului i-a fost anexat şi prefixul „…de la ora cinci“. La început, servitorii se furişau cu ceştile cu ceai în camerele ducesei de Bedford, care a început apoi să-şi invite prietenii pentru a-i ţine companie în jurul mesei pline cu ceşti. Cum ceaiul trebuia „să ţină şi de foame“, licoarea era un bun prilej pentru câteva… gustări: sărate şi dulci, de la tartine la chifteluţe, şi de la budinci de orez cu crustă (răcite repede sub ventilaţie , pentru a se păstra calde în interior) şi diverse produse de patiserie. La popularitatea ritualului a contribuit şi adăugarea unui apendix, scris pe invitaţiile celor care urmau să vină în vizită: „sunteţi invitat la un ceai şi la o plimbare în grădină“.

Ce ceaiuri să foloseşti

Deşi apa are o temperatură relativ egală (90 de grade Celsius), timpul de preparare depinde la la ceai la ceai.

– Assam, Ceylon, Darjeeling Black Tea : 3-5 minute
– Chinese, Keemun, Yunnan or Szechwan Black Tea: 3-4 minute
– Chinese Green Tea (Lung Ching, Pi lo chun): 4 -6 minute
– Japanese Green Tea (Sencha, Bencha, Gyokuro): 1-3 minute
– Oolong Tea: 1-7 minute

Cum se prepară ceaiul

1. Pregăteşte toate cele necesare

Şerveţele, ceainic (mai bine două decât unul singur!), ceşti şi farfurioare, cleşte pentru zahăr şi lămâie, cleşti pentru produsele sărate şi separat pentru cele dulci. Şerveţelele trebuie să fie mai mici decât cele normale (de 30 cm), dar suficiente cât să acopere genunchii, desfăcute, la servirea gustărilor

2. Încălzeşte apa

Apa trebuie să fie tot timpul fierbinte (între 90-95 de grade). Dar, dacă serveşti ceaiul într-un adevărat serviciu “de China”, din porţelan fin, ai grijă ca ceştile şi ceainicul să fie preîncălzite, pentru a nu creea crăpături în porţelan din cauza şocului termic.

3. Adaugă frunzele

Adaugă câte o linguriţă de frunze de ceai pentru fiecare invitat, plus încă una “pentru ceainic” şi toarnă apă fierbinte peste ele. Infuzarea durează între 3 şi 5 minute (vezi detaliile de mai sus). Adevăraţii cunoscători au ceainic pentru fiecar tip de ceai: unul pentru ceai negru, altul pentru cel verde, altul pentru ceaiul aromat etc. În mod normal, două ceainicuri sunt suficiente, unul pentru apa fierbinte (cu care se diluează ceaiul preparat (dacă frunzele au stat prea mult) şi celălalt pentru cel preparat.

4. Lapte sau lămâie?

În mod tradiţional, britanicii servesc ceaiul negru simplu, cu lămâie sau cu lapte. Iniţial, laptele rece se adăuga pentru a preveni crăparea porţelanului sub influenţa lichidului fierbinte, dar s-a transformat repede într-o preferinţă pentru unii dintre băutorii de ceai negru, care reduc gustul amărui cu lapte. Laptele se serveşte în vasul său special iar lămâia se aduce la masă tăiată felii subţiri. Zahărul se serveşte sub formă de cub sau cristale, alb sau brun, dar este însoţit de miere şi alţi îndulcitori acalorici.

5. Gustări

Ceaiul se serveşte atât cu gustări sărate cât şi cu cele dulci. De pe masă nu nu trebuie să lipsească sandvişurile, produsele de patiserie şi prăjiturelele şi trebuie să fie servite în următoarea ordine. Sărate (tartine şi mini-sandvişuri cu diverse umpluturi, de la mezeluri la pateuri şi somon) ; neutre (grisine, chifle, cornuri şi croissante); dulci (fursecuri, biscuiţi, produse de patiserie şi prăjiturele). Foarte importantă este forma acestor gustări care trebuie să fie mici pentru a fi mâncate dintr-o îmbucătură, fără tacâmuri.

6. Eticheta

Gazda (sau gazdele) pot să împartă sarcina serviciului cu invitaţii dar întotdeauna va fi prima servită. Eticheta spune că farfurioara cu gustări trebuie ridicată cu mâna st\ngă în timp ce ceaşca de ceai se ridică exclusiv cu cea dreapta.

Ce să nu faci la ceaiul de la ora cinci

• Nu folosi plicuri de ceai în loc de frunze. E o lipsă totală de stil.
• Nu turna apa când încă clocoteşte, deoarece se vor arde frunzele şi vor strica aroma.
• Nu lăsa frunzele la infuzat prea mult în ceainic, deoarece taninii vor da un gust exagerat de amar ceaiului.
• Nu amesteca ceaiulul cu linguriţa, nici când e în ceainic şi nici în ceaşcă. Linguriţa se pune în ceaşcă la ora 6 (cu codiţa în jos), şi pune în poziţia “ora 12” de câteva ori, se scoate din ceaşcă şi se pune în partea dreaptă a ei.
• Dacă foloseşti zahăr, nu lua cubuleţele cu degetele şi nici cu linguriţa, foloseşte cleştele special creat pentru această operaţiune.
• Nu ridica degetul mic când ridici ceaşca.
• Dacă foloseşti lămâie, nu lăsa felia de lămâie în ceaşcă când bei.
• Nu prepara sandvişurile cu prea mult timp în avans. Pentru a fi proaspete, se prepară cu maxim 30 de minute înainte.