Ceva Bun

Totul despre ceai

Ceaiul este o băutură preparată din apă caldă sau fierbinte turnată peste frunzele plantei Camellia sinensis, originară din China dar cultivată în toată lumea. Termenul ceai desemnează la noi, în mod popular, atât planta cât şi băutura, dar şi alte tipuri de infuzii şi decocturi preparate din alte plante (frunze, flori, seminţe, rădăcină): muşeţel, tei, sunătoare, condimente, etc. Articolul de mai jos se referă doar la ceaiul provenind din frunzele de Camellia sinensis.

Ceaiul este a doua cea mai consumată băutură din lume după apă, iar producţia mondială de ceai este estimată anual la aproape 5 milioane de tone.

Tipuri de ceai

Clasificarea se face după mai multe criterii: gradul de oxidare a frunzelor, gradul de mărunţire a frunzelor, ţara de provenienţă, tipurile de aditivi, modul de servire, modul de comercializare etc. Cea mai cunoscută clasificare a ceaiului este cea după gradul de oxidare a frunzelor, conform căreia există 6 tipuri de ceai:

Ceaiul alb se prepară din mugurii şi frunzele foarte tinere ale plantei, uscate la soare, fără a fi supuse unui grad mare de oxidare. Puful alb ce rămâne pe frunze conferă plantei un aspect albicios, iar băutura rezultată este limpede, de culoare foarte deschisă.

Originile ceaiului alb sunt plasate, potrivit tradiției, în provincia chineza Fujian, frunzele provenind din soiul Da Bai (Marele Alb).

Varietăţi de ceai alb:

Ceaiul galben se obţine printr-un proces similar ceaiului verde, dar cu o fază mai înceată de uscare, frunzele fiind lăsate să se îngălbenească. Băutura obţinută are o culoare galben-verde, dar este diferită la gust şi miros atât de ceaiul alb cât şi de cel verde.

Varietăţi de ceai galben:

Ceaiul verde

Ceaiul verde, unul din cele mai populare din lume, se obține prin uscarea frunzelor la maxim 2 zile după recoltare, astfel încât procesul de oxidare este oprit. Uscarea frunzelor se face la abur (metodă tradițională din Japonia) sau prin prăjire (metodă tradițională din China).

Varietăți de ceai verde:

Ceaiuri chinezești:

Ceaiuri japoneze (ocha):

Ceaiuri aromatizate:

Ceaiul oolong este un fel de ceai tradițional chinezesc, obținut prin maturarea frunzelor sub soarele puternic înainte de rularea lor.
În functie de numărul de zile care trece între recoltare și uscare, ceaiul oolong poate fi “fermentat” în proporție de 8 până la 85%, în funcție de varietate și de procesul de producție. Ceaiul oolong este popular în special în sudul Chinei și printre chinezii expatriați în Asia de Sud-Est datorită stilului de infuzare gongfu, originar din această zonă.
Gustul ceailui oolong variază mult în funcție de gradul de oxidare și varietate, de la dulceag cu aromă de fructe și miere, până la arome puternice de lemn și ceai copt. Cele mai faimoase soiuri de oolong provin din Munții Wuyi (nordul regiunii Fujian).

În ceea ce privește frunzele, acestea sunt rulate în două feluri: fie în spirale lungi, fie în biluțe mici cu codiță.  Numele oolong provine din Chineză și se traduce prin “Ceaiul dragonului negru”.

Varietăți de ceai oolong (clasificate în funcție de proveniență):

Munții Wuyi (Provincia Fujian, China)

Provincia Fujinan, China

Provincia Guangdong, China

Taiwan

Alte ceaiuri oolong:

Ceaiul negru este numit de chinezi ceai roșu (Hongcha). Acest tip de ceai este obținut lăsând frunzele de ceai să se oxideze complet în mod natural înainte de a fi uscate. Frunzele sunt lăsate pentru început la uscat cel mult 18 ore în lădițe de lemn, apoi sunt rulate și întinse în încăperi umede și reci. Acest procedeu dă frunzelor culoarea neagră.

Ceaiul negru își păstrează aroma mai bine și timp mai îndelungat decât ceaiul verde. Infuzia are culoare roșiatică cu gust mai intens decât al ceaiurilor mai puțin oxidate, cu arome de migdale, flori sălbatice, fructe, malț.

In țările europene, această formă a ceaiului chinezesc este cea mai consumată.

Ceai chinezesc:

Ceai indian:

Amestecuri de ceai negru:

Ceaiuri aromatizate:

Ceaiul pu-erh  este făcut dintr-un soi vechi de Camellia sinensis cu frunza mare (de dimensiunea unei palme). Denumirea provine de la târgușorul Pu-erh din provincia Yunnan, unde comerțul cu acest fel de ceai inflorea în vremea dinastiei Tang (618 – 907). Este singurul tip de ceai care se imbunătățeste pe măsură ce se învechește; de fapt, un ceai pu-erh de bună calitate se obține printr-o învechire de cel puțin câțiva ani. Ceaiul pu-erh este disponibil în diferite stadii de oxidare iar procesarea presupune de obicei și comprimarea frunzelor în diferite forme. Există doua categorii principale în care poate fi impărțit acest tip de ceai:

Ceaiul sheng neînvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai verde, iar ceaiul pu-erh shu și cel sheng învechit sunt considerate ceaiuri negre.

Cele mai bune ceaiuri sunt cele din frunze culese din copaci sălbatici bătrâni, uscate la soare și prelucrate manual.

Ambele tipuri de ceai se depozitează in locuri răcoroase, ventilate și uscate, ferite de lumina soarelui unde stau la oxidat vreme de mai mulți ani, gustul catifelându-se în urma acestui proces. Ceaiul shu necesită 15 ani pentru a atinge calitatea sa cea mai bună, iar cel sheng devine mai bun an după an dacă este păstrat în condiții potrivite.

Frunzele uscate ce ceai sunt maroniu roșiatice; infuzia este limpede, are culoare roșiatică și un gust puternic, cu atât mai catifelat cu cât ceaiul este mai vechi. Caracteristicile frunzelor uscate și ale infuziei diferă în funcție de vârsta și de forma în care frunzele au fost păstrate (comprimate sau nu).

Prepararea ceaiului

Metoda tradițională de preparare a ceailui constă în infuzarea frunzelor de ceai direct în ceașca de servire sau în ceainic. După câteva minute, frunzele se scot fie prin strecurare, fie prin scoaterea sitei din ceainic. Timpul de infuzare depinde mult în funcție de tipul de ceai, iar concentrația ceaiului este dată de cantitatea de frunze și nu de timpul de infuzare. În ceea ce privește temperatura apei pentru infuzare, aceasta poate varia între 65 și 85 de grade Celsius pentru ceaiurile albe și verzi, în timp ce pentru cele maturate sunt necesare temperaturi mai ridicate, de până la 100 de grade Celsius. Se pot face și decocturi din ceaiurile fermentate, fierberea ajuntând la eliberarea anti-oxidanților.

Tip de ceai             
Temperatura    
Timp infuzare     
Nr. infuzii
Ceai alb 65 – 70 °C 1–2 minute 3
Ceai galben 70 – 75 °C 1–2 minute 3
Ceai verde 75 – 80 °C 1–2 minute 4-6
Ceai oolong 80 – 85 °C 2–3 minute 4-6
Ceai negru 99 °C 2–3 minute 2-3
Ceai pu-erh 95 – 100 °C nelimitat mai multe
Alte plante 99 °C 3–6 minute variază

 

Anumite tipuri de ceai se pot infuza la rece pentru obținerea de băuturi reci, pentru vară. Pentru mai multe detalii, vezi rețeta de Ceai verde rece.

Pentru comenzi de ceiauri vă recomandăm să vizitaţi siteul Kulhar.

___________

Surse:
wikipedia.org
– Tea: A History of the Drink That Changed the World, autor: John C. Griffiths
print