Ceva Bun

Mâncare florentină din burtă de vită

Mâncărurile din burtă de vită sunt relativ rare în Europa şi au apărut în locurile care au avut un contact îndelungat cu populaţiile arabe. Pe lângă clasicele tuslama şi ciorbă de burtă, vă propunem o reţetă inedită, originară din Italia. Trippa alla fiorentina (burtă ca în Fiorentina/Florenţa) este o mâncare savuroasă, de casă, care va fi cu siguranţă şi pe gustul românilor.

Porţii: 6

Timp de preparare: 80 de minute

Ingrediente:

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa, usturoiul şi morcovii.
  2. Spălaţi tulpina de ţelină.
  3. Tăiaţi ceapa, morcovii şi ţelina în cubuleţe (vezi foto).
  4. Pisaţi usturoiul.
  5. Spălaţi burta de vită şi tăiaţi-o julienne (ca pentru ciorba de burtă).
  6. Tăiaţi ardeiul iute rondele.
  7. Topiţi untul într-o cratiţă.
  8. Adăugaţi făina şi amestecaţi bine.
  9. Adăugaţi ceapa, usturoiul, ardeiul iute, ţelina şi morcovul.
  10. Amestecaţi bine şi adăugaţi burta.
  11. Stingeţi cu supa, vinul şi roşiile.
  12. Adăugaţi pasta de tomate, foile de dafin şi lăsaţi să fiarbă, la foc mic,  timp de 40-50 de minute, amestecând din când în când.
  13. Asezonaţi cu sare şi piper.

Trippa alla fiorentina se serveşte fierbinte cu câte 2 linguri de parmezan ras presărate peste fiecare porţie şi felii de pâine proaspătă.



print