Ceva Bun

Brânza Cottage

Brânza cottage este produsă din cheag de lapte nepresat, fără a se lăsa la maturat. Este foarte albă, semi-lichidă, puțin sărată și se vinde proaspătă. La noi se comercializează ca brânzică de casă. Este asemănătoare cu brânza de vaci proaspătă, dar este mai sărată la gust și mai fină la textură, perlată.

Se lasă la scurs, dar nu se presează.

Are un procent scăzut de grăsime și carbohidrați, fiind preferată în curele de slăbire sau la regim. În același timp, brânza cottage este preferată de cei care doresc să își mărească masa musculară datorită conținutului mare de caseină – proteină din lapte.

Se servește ca atare sau ca înlocuitor pentru ricotta în diversele feluri de mâncare. De asemenea, se folosește, la fel ca brânza de vaci, ca bază pentru deserturi.

print