O supă de o rară prospeţime, în care textura catifelată a cartofului dulce se combină minunat cu accentele proaspăt picante ale ghimbirului şi acid parfumate ale limetei, totul rafinat cu lapte de cocos. Rapidă şi uşor de realizat, această supă cremă de post se poate servi în diverse combinaţii: cu creveţi, crutoane, seminţe (de pin, dovleac) sau alune prăjite şi tăiate mare, etc. O bucurie de supă – supa cremă de cartof dulce!

[readalso] Vezi aici și rețeta de: Supă cremă de dovleac.[/readalso]

Reţetă: Supă cremă de cartof dulce cu ghimbir și limetă

Supă cremă de cartof dulce cu ghimbir şi limetă

Ingrediente:

  • 1,4 kilograme cartofi dulci
  • 1 linguriţă praf de ghimbir
  • 1 litru supă de legume
  • 500 ml lapte de cocos
  • 6-7 linguri zeamă de limetă
  • sare
  • piper
  • chives (cepșoară) pentru decor

Preparare:

  1. Curăţaţi cartofii dulci.
  2. Tăiaţi cartofii cuburi mari.
  3. Puneţi la fiert cartofii în supa de legume timp de 20 de minute.
  4. Pasaţi cartofii, cu tot cu supa în care au fiert, în blender.
  5. Turnaţi din nou supa în vasul în care a fiert, adăugaţi laptele de cocos, zeama de limetă şi ghimbirul.
  6. FIerbeţi la foc mic încă 1 minut.
  7. Asezonaţi cu sare şi piper.
  8. Serviţi supa fierbinte şi chiar rece, decorată cu chives și, opțional, cu creveți sau alte ingrediente, după preferințe.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 30 minute

Porții: 6

 

print

3 Comentarii

  1. @anita, poti gasi cartofi dulci la raionul de legume proaspete din hipermarketuri si supermarketuri (noi am luat de la megaimage, dar se gasesc si in carrefour, cora, real, auchan). Multumim pentru aprecieri.

Comments are closed.