Ardeii sunt predispuşi pentru a fi umpluţi. După ce îi tai “capacul” nu mai ai nevoie de prea multă imaginaţie pentru a realiza că ardeiul se cere umplut. Aşa că nu este de mirare faptul că în mai toate bucătăriile lumii există câte un ardei umplut în fel şi chip, din Mexic şi până în Egipt.

Dacă, însă, facem referire strict la ardeii noştri umpluţi, aceştia îşi au originea în bucătăria levantină, de unde au umplut toată zona. Practic, toate bucătăriile regiunii au în patrimoniul gastronomic această reţetă, cu nuanţele specifice zonei. Turcii adaugă un strop de lămâie să taie din căldura verii, moldovenii – ai noştri şi ai lor – pun o lingură de mărar lângă tocătură, ardelenii – învăţaţi cu nărav de la unguri ca şi sârbii şi bosniacii – îi dau cu boia dulce, pentru gust şi culoare, în vreme ce grecii scapă o ramură de oregano – ca mai în orice – şi o frunză de mentă.

În rest carnea-i carne – musai vită pentru turci, porc pentru greci, porc sau amestecată cu vită pentru noi – orezul orez şi roşia roşie. Aşa că noi am luat ce-i mai bun din fiecare. Şi am făcut cea mai bună variantă. Garantat. Nu ocoliţi busuiocul, nu evitaţi vinul şi o să vedeţi ce va să iasă.

Porţii: 5

Timp de preparare: 2 ore

Ardei umpluți Ingrediente:

  • 10 ardei graşi (mărişori)
  • 600 grame carne tocată de vită (sau amestec)
  • 1 pahar de orez
  • 2 linguri de ulei
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcov
  • 2 linguri de cimbru uscat (pare mult dar tare-i bun)
  • 1 linguriţă de busuioc  uscat
  • 6 linguri de pastă de roşii
  • 1 sticlă de vin alb sec
  • 500 ml supă de pui sau vită
  • 2 foi de dafin
  • 1 ou
  • 2-3 rondele de ardei iute (absolut opţional)
  • sare şi piper

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa şi morcovul. Tocaţi ceapa şi daţi morcovul prin răzătoarea mare. Spălaţi şi scurgeţi orezul. Tăiaţi capacul ardeilor şi goliţi-i de sâmburi.
  2. Încingeţi uleiul într-o tigaie. Adăugaţi ceapa şi morcovul şi – după ce ceapa devine sticloasă – carnea tocată. Sotaţi totul uşor până când bucăţile de carne se desprind şi încep să-şi lase sucurile.
  3. Adăugaţi orezul şi amestecaţi-l până devine transparent. Acum e timpul să puneţi două linguri de pastă de roşii, cimbrul şi busuiocul, sare şi piper după gust. Amestecaţi bine. Luaţi de pe foc şi lăsaţi la răcorit tocătura.
  4. Încălziţi cuptorul la 160 de grade Celsius.
  5. Pregătiţi o cratiţă  suficient de mare încât să încapă ardeii în picioare şi să le mai rămână şi vreo trei degete loc pentru sos.
  6. Adăugaţi oul bătut în tocătură, amestecaţi bine şi umpleţi fiecare ardei. Împingeţi amestecul cu lingura pentru a se distribui în tot ardeiul. Nu-l umpleţi până în margine deoarece orezul se va umfla prin fierbere.
  7. Aşezaţi ardeii în cratiţă, unul lângă altul, în picioare, astfel încât să se fixeze unul pe celălalt. Dacă vă rămâne prea mult spaţiu îl puteţi umple cu un ardei, o ceapă , morcov etc.
  8. Amestecaţi supa cu pasta de tomate şi cu vinul şi turnaţi-o uşor peste ardei. Adăugaţi şi cele două foi de dafin. Un strop de piper şi o apucătură de cimbru. Acoperiţi cratiţa şi daţi-o la cuptor pentru o oră şi jumătate.

Ardeii umpluţi se servesc cu ardei iute şi o lingură de smântână.

[note]Pentru o variantă mai ieftină, înlocuiţi vinul cu apă şi  zeama de la o lămâie.[/note]

[tip]Puteţi obţine un efect deosebit dacă nu tăiaţi de tot capacul ardeilor sau îl păstraţi pentru a-l acoperi după umplere.[/tip]

print

4 Comentarii

  1. Abia astept sa-i cunosc personal si sa le prezint omagiile mele de mica gurmanda.
    Sper ca asta sa se intample cat mai curand.

  2. Buna.
    1. Mii de felicitari pt site.ul d-voastra,imi place foarte mult cum scrieti retetele,foarte utile tips.urile 🙂 de fiecare data cand vreau sa gatesc ceva si internetul e sursa de inspiratie,pagina d-voastra e prima optiune 🙂 Multumesc cevabun.ro pt aceste delicioase retete!
    2. Astazi vreau sa gatesc aceasta reteta ,sper sa si reusesc,o sa-i fac in vas roman…in vas roman pt ca mi-au placut f. mult sarmalutele din foi de varza in vas roman,reteta bineinteles luata de aici.

    La cat mai multe retete ! 😀

Comments are closed.