Versiune neordotoxă (chiar și nereformată) a gulașului, varianta cu cârnați este cea mai rapidă și mai simplă dintre toate. Gustul cârnaților afumați dă nota finală a acestei mâncări, ieftină și bună.
Porții: 4
Timp de prepare: 50 de minute
Ingrediente:
- 1 kg de cartofi
- 350 grame de cârnați afumați (ideal, să conțină boia)
- 1 ceapă mare
- 1 ardei gras mare (roșu)
- 4 căței de usturoi
- 1 foaie de dafin
- 1 lingură zdravănă de boia de ardei dulce
- 1 linguriță de boia de ardei iute (opțional)
- 1 linguriță de chimen măcinat
- 3 linguri de ulei
- 3 roșii
- sare și piper
Preparare:
- Curățați cartofii și tăiați-i cuburi.
- Curățați ceapa și usturoiul și tocați.
- Tăiați cârnații în rondele groase.
- Decojiți roșiile și tocațile-le.
- Încingeți uleiul într-o cratiță sau tigaie adâncă.
- Adăugați cârnații, ceapa, usturoiul și sotați 1-2 minute. Adăugați chimenul, boiaua dulce și iute (dacă doriți) și rumeniți 1 minut.
- Adăugați cartofii și ardeiul. Mai sotați 2 minute.
- Adăugați roșiile și foaia de dafin. Adăugați apă aproape cât să acopere conținutul cratiței.
- Fierbeți la foc mic aproximativ 40 de minute până când cartofii sunt pătrunși.
- Asezonați cu sare și piper.
[note] Opțional, puteți adăuga 1-2 linguri de smântână. [/note]
Gulașul cu cârnați se servește fierbinte cu pâine proaspătă și ardei iute.
Ohhhhh mâncarurile din Bihor cu aroma de paprika …. ce dor imi e de ele, ah si mancarea mediterana e ok, dar alea parca erau mai hränitoare :))
Da,sunt minunate aceste mancaruri,doar ca afara-s 30grade,parca ar merge ceva mai usor,sa lasam aceste mancaruri pentru zilele geroase de iarna.Si,parca as vrea niste retete de conserve bune,verificate.Va multumim
Comments are closed.