Nu există pasionat de bucătărie care să intre într-un magazin cu electrocasnice şi ustensile şi să nu râvnească să-şi umple dulapurile cu ultimele noutăţi. Dar banii şi spaţiul unei bucătării sunt limitate, nu putem să cumpărăm chiar toate ustensilele aflate în vânzare şi, dacă analizăm cu atenţie, nici nu avem nevoie de toate. Aşa că trebuie să facem alegerile cele mai înţelepte, să cumpărăm cele mai bune produse pe care ni le permitem dar numai dacă avem nevoie de ele cu adevărat. Şi aici vine greul. Ce avem nevoie cu adevărat şi ce ne va încurca în bucătărie.

În principiu, cu cât folosim un aparat sau ustensilă mai des, cu atât mai mult îşi va dovedi utilitatea. Şi cu cât o ustensilă e destinată doar unei operaţii din bucătărie, cu atât mai puţin o să o folosim. Astfel, dacă frigiderul, aragazul şi cuţitul sunt elemente indispensabile unei bucătării, tot ce îi adăugăm în plus trebuie să o facem analizându-le utilitatea şi, mai ales, necesitatea. Lista de mai jos e, evident subiectivă, dar poate servi ca model de inspiraţie atunci când vrem să investim cu cap în bucătărie.

Ce merită cu siguranţă

Aici includ electrocasnice şi ustensile pe care le folosesc în mod cotidian şi care consider că merită cumpărate:

Blender

Pentru mine blenderul e indispensabil, fiind aparatul pe care folosesc zilnic. Şi nu l-aş cumpăra doar pentru a face sucuri, decât dacă aş consuma minim 4-5 pe săptămână. Îl folosesc pentru a face supe creme, sosuri, emulsii (maioneze), lapte vegetal, dressinguri pentru salate, tahini din seminţe şi chiar unt de arahide, ingheţată instant din fructe congelate amestecate cu iaurt. Din experienţa mea, blenderele cu vas de sticlă sunt insuficiente pentru ce am eu nevoie, atât la capacitatea vasului cât şi la puterea motorului. Şi nu, un blender ataşat unui robot de bucătărie nu e un blender de calitate, e doar un apendice. Blenderele moderne au vas de plastic (fără BPA), uşor de manevrat, de 1,5-2 l, motor puternic şi funcţie de deconectare în caz de supra-încălzire. Merită să ai un blender de calitate pentru că îţi face viaţa mai uşoară iar investiţia e recuperată prin faptul că-ţi poţi face singur acasă ingredientele pentru care ai plăti mulţi bani.

Robot de bucătărie

Blenderul e extraordinar dar nu e complet. Din cauza faptului că vasul e înalt, nu poate fi folosit chiar pentru orice, în special pentru a procesa alimente cu puţin lichid, groase, sau cantităţi foarte mici. Din acest motiv, folosesc un robot de bucătărie. Nu vă lăsaţi ameţiţi de un miliarde de funcţii, de vase şi văsuţe pe care nu o să le folosiţi aproape niciodată şi o să le înghesuiţi printr-o debara, nu uitaţi că toate surplusurile le plătiţi, fie că aveţi nevoie de ele sau nu. Important e un motor puternic şi un vas mare. Folosesc robotul de bucătărie pentru pesto, hummus, tocat carne şi tocat legume, amestecuri de carne şi legume cum sunt chiftelele şi falafelul, bătut ouă spumă (dacă are şi funcţie de mixer).

Mandolină

Răzătoarea mandolină e una dintre ustensilele non-electrice pe care le folosesc cel mai des în bucătărie, pentru ras şi feliat legume, fructe, brânzeturi. O ustensilă care nu îmbătrâneşte iar dacă e de calitate nici nu “moare” niciodată.

Cântarul de bucătărie

Nu există reţetă care să nu aibă nevoie de cantităţi exacte şi aici avem nevoie de cântare de bucătărie, pentru că “făină cât cuprinde” şi măsurat cu cana volume de densităţi diferite îţi poate da peste cap toată reţeta şi munca de câteva ore. Investeşte într-un cântar decent, e un preţ mic pentru o utilizare de lungă durată. Alege un cântar care obligatoriu îţi poate lua tara (să-ţi scadă greutatea vasului în care cântăreşti) pentru a măsurătoare exactă.

Cuptor cu microunde

Sunt oameni care se feresc de microunde pentru că au radiaţii. Evident că au, cu ele activează asupra lichidului pentru a încălzi. Şi pentru asta le folosesc zilnic, pentru a topi, încălzi şi chiar găti la vapor legume (există vase speciale din plastic pentru asta). Nu există nimic care să poată încălzi mai unform, fără să ardă parţial, alimentele.

Toaster

Excelent pentru a prăji sau dezgheţa rapid pâinea. Dacă am o pâine bună o tai felii şi o congelez pentru a se menţine proaspătă mult timp. O păstrez într-un recipent închis în congelator pentru a evita dezhidratarea. Apoi o încălzesc direct în toaster şi e proaspătă ca în prima zi.

Mixer

Dacă nu ai un robot de bucătărie care să aibă şi funcţia de mixer, o astfel de ustensilă se dovedeşte indispensabilă în bucătărie. Pentru maioneză, bătut spumă de ouă, amestecat creme, bătut frişca.

Peeler, răzătoare, presă de usturoi

La lista aparatelor non-electrice merită adăugate o seamă de ustensile necesare în bucătărie. Sigur, poţi curăţa şi cu un cuţitde legume, dar un peeler adaugă o altă viteză procesului, curăţă egal şi mai subţire legumele şi fructele. Răzătoarea universală, pentru legume, fructe, brânză, etc. nu poate lipsi dintr-o bucătărie. La fel şi o presă de usturoi sau un desfăcător de conserve.

Ce merită cu precauţie

Dacă mai sus am adus în discuţie ce e cu adevărat necesar, să vedem ce nu e musai dar am putea avea nevoie, în funcţie de tipul şi stilul nostru de viaţă.

Robot de gătit/slow-cooker/maşina de fiert orez

Trei ustensile interesante, dar dacă le foloseşti constant. Eu folosesc doar maşina de fiert orez pentru că e comodă, practică şi îmi place mult orezul în reţete asiatice. Dacă nu aş mânca orez nu m-aş uita la ea. Aşa cum nu o fac nici cu robotul de gătit sau slow-cooker-ul. E o decizie foarte personală.

Storcător de fructe

Storcătorul de fructe e minunat. Dacă îl foloseseşti măcar de câteva ori pe săptămână, pentru a extrage suc din fructe şi legume. Sunt mai naturale, mai proaspete şi chiar mai ieftine decât cele pe care le poţi cumpăra. Totul e să îl foloseşti constant ca să-şi justifice locul pe blatul din bucătărie.

Maşină de pâine

Dacă faci pâine în mod constant maşina de pâine e o minune. Recunosc că am avut câteva şi am în continuare. Nu mi-a plăcut niciodată să coc pâinea în ea, nu are crusta pe care mi-o doresc şi obsesiv-compulsivul din mine se revoltă când trebuie să scoată pâinea cu găurile lăsate de paletele de frământat. Dar o folosesc pentru frământat şi dospit, amândouă funcţii foarte importante. O altă funcţie utilă e cea de făcut gem sau dulceaţă. Dacă sunteţi convinşi că o folosiţi constant cumpăraţi-o, dar gândiţi-vă de două ori. Sau de trei. Sau de patru.

Dezhidratator

Util dacă ai o grădină cu fructe şi legume, dacă culegi plante medicinale sau aromatice şi vrei să le usuci rapid. Inutil şi mare dacă nu foloseşti nimic din toate astea. Plantele medicinale şi cele aromatice se pot usca şi pe dulap, fructele şi legumele la fel, întinse pe o sfoară. Gândeşte-te bine!

Fierbător de apă

Fierbătorul de apă e rapid şi comod. Pentru ceaiuri, pentru supe instant, etc. Dar poţi încălzi apa şi pe aragaz, aşa că nu e un capăt de lume dacă nu-l ai.

Aparat de gătit la aburi

Minunat! O calitate excelentă pentru carne slabă (peşte şi pui) sau legume gătite astfel. Dar poţi găti la aburi şi în microunde sau într-o cratiţă normală cu capac, cu ajutorul unei site speciale…

Oală de fiert sub presiune

Pentru cărnuri tari, legume încăpăţânate, dar nu neapărat indispensabilă. Dacă nu o folosiţi des, n-o cumpăraţi. E doar încă o oală.

Maşina de făcut paste

Excelentă. Prelucrează glutenul din paste ca nimeni alta, întinde şi taie perfect foaia de paste. Dar o să o folosiţi suficient de mult cât să merite? Căci pastele se pot face şi manual, aşa cum le gătea bunica, cu ou, făină, sucitor şi cuţit…

Maşina de făcut îngheţată

Cui nu-i place îngheţata? Tuturor ne place. Dar sigur îţi faci îngheţata acasă? Pentru că trebuie să păstrezi vasul 24 de ore înainte în congelator şi îngheţata câteva ore după ce ai făcu-o. Sigur îţi programezi toate astea de fiecare dată când îţi e poftă de îngheţată? Pentru că din fructe congelate şi iaurt îţi poţi face îngheţată instant. Ai câteva reţete chiar pe cevabun.ro.

Cu ce nu merită să vă bateţi capul

Aici e o listă de initilităţi care ne fac cu ochii şi sfârşesc în debarale, beciuri sau dulapuri.

Ustensilă de curăţat ananasul

Serios?! Câţi ananaşi cureţi într-o săptămână de ai nevoie de o ustensilă specială doar pentru ei? Dacă un cuţit poate tăia un alt fruct poate tăia şi un ananas la fel de bine. Uită de investiţia asta.

Iogurteră

Aparatul de făcut iaurt e în topul listei de aparate inutile din bucătărie. Are capacitate mică şi o să te plictiseşti repede. Îl plus poţi să-l faci oricând într-o cratiţă normală. Încălzeşte laptele la 35-37 de grade, adaugă iaurt, amestecă-l şi lasă-l la temperatura camerei.

Aparat de fiert ouă

Pe bune? Ai nevoie de un aparat special pentru a fierbe un ou? Câte ouă mănânci pe săptămână de nu le poţi fierbe în altceva?

Presă de falafel

Ustensilă specială, care presează şi dă formă falafelului. Dar cât falafel faci în general, dacă nu eşti sirian sau libanez? Pentru că la fel de bine poţi face falafelul cu două linguri sau chiar cu mâna. Exact, ca pe chiftele.

Aparat de făcut popcorn

Cred că nu are rost să zic de ce.

—————————————————————————————————————

Şi tu, ce aparate indispensabile şi ce aparate inutile ai în bucătărie?

print

3 Comentarii

  1. Eu zic ca toate se merita, dar unele mai mult ca altele. Aparatul de facut popcorn il poti inlocui cu microunda unde le poti face chiar daca sunt cele mai rele pentru sanatate.

Comments are closed.