După multă căutări şi încercări am găsit desertul de post perfect: tiramisú. Atât de bun încât e un păcat să nu-l prepari şi cu alte ocazii. Sigur, nu conţine mascarpone şi nici pişcoturi (sunt preparate cu ouă), şi nici nu încearcă să înşele în vreun fel clasicul tiramisu. Dar este realizat pe aceeaşi structură şi prezintă aceeaşi stratificare. Şi, în plus, reprezintă marele avantaj că poate să fie congelat (chiar aşa!) pentru a se transforma într-o îngheţată fabuloasă.

[readalso]Vezi şi reţeta de beeramisu.[/readalso]

Reţetă: Tiramisu de post

tiramisu de post small Ingrediente:

  • 500 ml lapte de cocos
  • 250 grame de unt arahide (cu un conţinut minim de arahide de 90%)
  • 2-3 linguri de făină de migdale (opţional)
    [tip] Dacă nu aveţi făină de migdale, puteţi folosi migdale crude, zdrobite şi ulterior amestecate bine în blender.  [/tip]
  • 200 grame de zahăr brun
  • 1 linguriţă esenţă de vanilie sau 2 plicuri de zahăr vanilat)
  • 400 grame biscuiţi digestivi, de post
  • 2 linguri de cicoare instant sau de cafea instant (de preferinţă fără cofeină)
  • 1 lingură de zahăr brun
  • 2 linguri de cacao pentru decor

Preparare:

  1. Pregătiţi amestecul de tiramisu. Amestecaţi într-un blender laptele de cocos, untul de arahide, făina de migdale, zahărul şi esenţa de vanilie până obţineţi o cremă omogenă.
  2. Într-un castron, sfărâmaţi biscuiţii.
  3. Amestecaţi într-o cană cicoarea cu 100 ml de apă şi cu lingura de zahăr până se dizolvă.
  4. Turnaţi amestecul peste biscuiţi şi amestecaţi uşor până absorb tot lichidul.
  5. Pregătiţi 6 cupe de servit îngheţata.
  6. Împărţiţi cantitatea de biscuiţi în cele 6 cupe.
  7. Turnaţi peste biscuiţi amestecul de tiramisu.
  8. Pudraţi cu cacao pentru decor.
  9. Lăsaţi la rece minim 6 ore înainte de servire.

 

Timp de preparare: 15 minute

Porţii: 6

print