Supa cremă de morcovi cu portocale este o combinaţie dulce-acrişoară, perfect compatibilă cromatic şi întru totul complementară, ce se bucură de o suprinzătoare popularitate în Scoţia (aspect confirmat de Costas Cozma), iar unele surse o creditează ca fiind chiar tradiţional scoţiană. Oricum ar fi, cu textura sa fină şi gustul său dulce acrişor cu arome de citrice, supa cremă de morcovi cu portocale este o reţetă deosebită.

Porţii: 6-8

Timp de preparare: 1 oră

Ingrediente:

  • 1,2 kilograme de morcovi
  • 1 ceapă
  • 3 portocale
  • 3 linguri de făină
  • 50 grame de unt
  • 2 litri supă de pui sau legume
  • 400 ml smântână dulce
  • 1 lingură rasă nucsoara măcinată
  • 1 rădăcină ghimbir (4 centimetri)
  • sare
  • frunze pătrunjel sau coriandru
  • crutoane pentru servire

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa, morcovii şi ghimbirul.
  2. Tăiaţi morcovii şi ghimbirul rondele. Tocaţi ceapa mare.
  3. Răzuiţi coaja portocalelor şi extrageţi sucul.
  4. Topiţi untul într-o oală încăpătoare.
  5. Adăugaţi ceapa, ghimbirul şi morcovii şi sotaţi uşor fără ca legumele să-şi schimbe culoarea.
  6. Adăugaţi făina şi nucşoara.
  7. Amestecaţi şi stingeţi cu supa.
  8. Fierbeţi timp de 25 de minute la foc mediu până când morcovii s-au pătruns bine.
  9. Adăugaţi smântâna dulce, coaja de portocale şi pasaţi legumele cu tot cu supa (într-un blender, de preferință).
  10. Puneţi din nou supa pe foc şi adăugaţi sucul de portocale.
  11. Încălziţi supa, fără să mai fierbeţi.

Supa cremă de morcovi cu portocală se serveşte cu crutoane şi se decorează cu frunze de pătrunjel sau coriandru.

print