Tocăniţa asta e atât de simplă încât nici nu prea mai are nevoie de reţetă propriu zisă. Îi spui numele şi ştii ce ai de făcut. Mai apoi e atât de ieftină că poţi face să roşească până şi un bon de masă. Însă tocăniţa asta sărăcăcioasă şi primitivă, veritabil cartofus ţărănescus preistoric,  făcută din mai nimic, subliniază cum nu se poate mai bine că un pic de imaginaţie compensează multe alte lipsuri.

Am încropit fiertura asta pentru prima dată acum aproape 20 de ani, într-o cratiţă încălzită pe un foc mărginit de trei bolovani, înconjurat de o mână de prieteni flămânzi şi înfriguraţi care-şi puneau toată speranţele în ştiinţa mea.  Pentru că şoferul care trebuia să ne recupereze din pustietate unde pescuiam fără succes, greşise ziua în care trebuia să ne ia. Aşa s-a născut tocăniţa ciobanului, cum am numit-o atunci. Ferice de cei ce nu-şi pierd încrederea!

Porţii: 6

Preparare: 40 minute

tocanita-de-cartofi Ingrediente:

  • 1,8 kilograme de cartofi
  • 200 grame de slănină afumată
  • 2 cepe mari
  • 1 lingură de potenţiator de gust (Vegeta, Deli’kat, etc)
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • sare (dacă mai e cazul) şi piper

Preparare:

  1. Se curăţă cartofii şi se taie în cuburi mărişoare. Se curăţă ceapa şi se taie peştişor. Slănina se taie în cuburi mici.
  2. Într-o cratiţă  încăpătoare se topeşte la foc mic slănina. E important ca focul să fie mic pentru ca să nu se ardă bucăţile de slănină. Untura asta cu iz de afumătură pe care o va elibera slănina este cea care va da gustul mâncării.
  3. Când bucăţelele de slănină prind a se rumeni adăugaţi în grăsimea din  cratiţă ceapa şi amestecaţi-o până se înmoaie.
  4. Se adaugă cartofii şi se lasă să se rumenească uşor în untură şi în sucurile cepei.
  5. Se stinge totul cu apă (cât să acopere cartofii), se adaugă lingura de Vegeta sau Deli’kat (cu grijă, pentru că e sărată) şi se lasă totul la fiert descoperit.
  6. Tocăniţa este gata când cartofii au fiert şi lichidul s-a îngroşat. Amidonul din cartofi va îngroşa mâncarea şi îi va da consistenţă.

Înainte de a se lua de pe foc se potriveşte de sare, se adaugă un praf de piper şi o mână de pătrunjel tocat. Se serveşte caldă, cu sau fără pâine, dar cu mare bucurie.

[tip]Reuşita acestei mâncăruri simple constă nu atât în ingredientele adăugate ci, mai degrabă, în cele pe care nu le adăugăm. Nu adăugaţi roşii pentru că îi vor schimba gustul, acrindu-l neplăcut.[/tip]

[tip]Dacă nu vă place slănina o puteţi înlocui cu bacon pe care îl prăjiţi în două linguri de ulei.[/tip]

print

1 comentariu

Comments are closed.