Ceva Bun

Masterchef de România la Pro Tv

Pro tv va difuza în  România ediţia locală a celui mai popular cooking show din lume: Masterchef . În curând românii pasionaţi de bucătărie vor putea arăta ce pot pe platourile de filmare ale emisiuni. Înscrierile  pentru prima ediţie a concursului au început deja, iar doritorii sunt aşteptaţi să se înscrie folosind formularul de aici.

Concursul, care se desfăşoară pe etape piramidale eliminatorii, se adresează pasionaţilor de bucătărie (nu profesioniştilor)  care au minim 18 ani  şi doresc să-şi demonstreze vituţiile culinare.

Judecând după popularitatea formatului care se bucură de succes peste tot pe unde a fost difuzat, din Statele Unite în Australia şi din Norvegia până în Croaţia, dar şi de apetitul românilor pentru mâncare şi spectacol, este de aşteptat ca şi ediţia românească să se bucure de aprecierea românilor.

Dincolo de aprecierea publicului şi de premiul în bani pus în joc, câştigătorul va primi titlul de Masterchef România şi posibilitatea de a-şi schimba destinul urmându-şi pasiunea pentru bucătărie.

Organizatorii nu au făcut până acum public nici valoarea premiului şi nici numele prezentatorului, dar este de aşteptat ca premiul (în bani) să fie consistent, iar prezentarea să fie făcută de o vedetă a bucătăriei locale. Una dintre cele mai carismatice figuri  care prezintă Masterchef este Gordon Ramsay, gazda ediţiei britanice a acestui show.

Jurizarea se va face de către specialişti în bucătărie dar şi de către personalităţi locale. Spre surpriza participanţilor şi spectatorilor Masterchef Australia, la două dintre emisiuni, din juriu a făcut parte Dalai Lama.

Foto: Pro Tv (Masterchef Australia)

print