Ceva Bun

Ciorbă de gâscă dreasă cu zeamă de varză

O fiertură deosebită din buna familie a ciorbei de potroace. Născută prin preajma nunţilor, pentru care se taie şi se frig gâşte, şi servită a doua zi nuntaşilor pentru a se drege, ciorba de gâscă, acrită cu zeamă de varză murată, şterge păcatele petrecerii din ajun şi stinge suferinţele stomacului. O ciorbă grasă, dulce acrişoară, cu adevărat românească, gătită de regulă din măruntaie sau părţile mai puţin cărnoase ale gâştei, sau dintr-o pasăre tânără.

Porţii: 12

Timp de preparare: 2,5 ore

Ingrediente:

Preparare:

  1. Curăţaţi bine gâsca de resturile de pene.
  2. Tăiaţi gâsca în bucăţi potrivite.
  3. Puneţi carnea la fiert împreună cu foile de dafin şi ceapa curăţată (întreagă), în apă rece cu 1 lingură rasă de sare.
  4. Fierbeţi carnea încet şi spumiţi.
  5. Curăţaţi morcovii, pătrunjelul, ţelina şi ardeiul (de cotor şi seminţe).
  6. Tăiaţi legumele în bucăţi mici.
  7. Când carnea e fiartă de jumătate scoateţi ceapa şi foile de dafin  şi adăugaţi legumele.
  8. Fierbeţi până când legumele se înmoaie şi carnea se desprinde de pe os.
  9. Scoateţi carnea din supă şi desprindeţi-o de pe os. Tăiaţi carnea în bucăţi potrivite şi adăugaţi-o înapoi în oală.
  10. Adăugaţi roşiile şi zeama de varză murată treptat, gustând să nu fie prea acră sau prea sărată.
  11. Mai lăsaţi ciorba să dea câteva clocote.
  12. Asezonaţi cu sare după gust, adăugaţi verdeaţa tocată şi opriţi focul.

Ciorba de gâscă acrită cu zeamă de varză se serveşte fierbinte, cu ardei iuţi.

[tip]Dacă gâsca este prea grasă, puteţi degresa supa luând în timpul fierberii grăsimea de la suprafaţă cu o lingură.[/tip]

print