Ceva Bun

Mămăliga perfectă

Sigur că nu există mămăliga perfectă, că totul depinde o mulţime de factori, de la temperatura apei la raportul dintre apă şi mălai, de la calitatea mălaiului folosit la proporţia de sare şi ulei şi, nu în ultimul rând, de gusturi. Dar, dincolo de un titlu şiret, există câteva lucruri esenţiale când vreţi să faceţi, dar mai ales să utilizaţi, o mămăligă.

[readalso]Vezi cum se fierbe orezul perfect.[/readalso]

Italienii, românii şi argentinienii îşi revendică fiecare mămăliga ca făcând parte din patrimoniul culinar. Cine are dreptate? Cine o face mai bună!

[note]Recomandările de mai jos fac referire exclusiv la mămăliga realizată cu mălai grişat, care are un timp de fierbere redus.[/note]

 

Reţetă: Cum se face mămăliga perfectă

Ingrediente:

  • 1 cană de mălai grişat
  • 3 căni de apă (măsurată cu aceeaşi cană)
  • 3 linguri de ulei
  • 1 linguriţă de sare

Preparare:

  1. Puneţi la fiert apa împreună cu sarea şi uleiul.
    [tip]Ţineţi la îndemână o cană cu apă caldă dacă doriţi să diluaţi mămăliga.[/tip]
  2. Când apa începe să fiarbă, reduceţi temperatura focului şi, amestecând constant cu telul, turnaţi şi încorporaţi mălaiul.
  3. Reduceţi focul la minim şi amestecaţi timp de aproximativ 5 minute, cu grijă să nu vă ardeţi.
  4. Opriţi focul şi lăsaţi mămăliga să respire puţin sau turnaţi-o în forme dacă doriţi să o folosiţi în mod creativ.


Timp de pregătire:
5 minute

Timp de gătire: 10 minute

Porţii: 2

 

[warning]Nu adăugaţi niciodată mălai dacă consideraţi că mămăliga este prea moale. Este de preferat să folosiţi mai puţină apă la început şi să adăugaţi apă fierbinte până ajungeţi la consistenţa dorită decât să adăugaţi mălai care o să rămână nefiert.[/warning]


Ce puteţi să mai adăugaţi în mămăligă

– unt sau parmezan ras. O lingură de unt şi trei de parmezan o să dea o textură cremoasă mămăligii dumneavoastră şi un gust deosebit.

– ierburi. Rozmarinul măcinat fin, mărarul, cimbrul, pătrunjelul sunt doar câteva dintre ierburile care vor da un gust şi un aspect deosebite mămăligii dumneavoastră. O mămăligă ideală în special când o folosiţi la peşte.

– sfeclă roşie fiartă sau spanac fiert. Tocate şi adăugate sub formă de piure, cele două adaosuri vor da un plus de vitamine şi o culoare deosebită.

Cum puteţi folosi mămăliga

Mămăliga se poate servi ca atare, ca garnitură în farfurie alături de aproape orice fel de mâncare de la varză călită şi ouă jumări, la fripturi şi peşti la grătar, Se poate folosi atât caldă cât şi rece. Se poate servi de asemenea ca bază pentru deserturi alături de gemuri, iaurturi, etc. Sau ca desert de sine stătător.

În straturi. Intercalaţi între straturi brânză, sosuri de carne şi legume, etc. 

Turnată în forme, fie că e un simplu castron de supă sau un alt vas mai deosebit, se poate răsturna ulterior pe farfurie pentru un efect deosebit. Vezi foto.

La grătar. Răcită, tăiată bucăţi, unsă cu ulei pentru a nu se lipi, mămăliga se poate găti la grătar şi servi cu diverse sosuri.

Umplută. Gogoloaiele de mămăligă se pot umple cu brânză, carne, legume gătite, şi rumeni la cuptor.

Pané. Tăiată felii subţiri, după răcire, mămăliga se poate trece prin ou (sau prin ou şi după prin pesmet) şi prăji în baie de ulei.

print