Ceva Bun

Cât de cool e să mănânci?!

La început a fost mâncarea. Simplă, brută, ca atare. Ca necesitate fiziologică. Mai apoi a fost masa. Cu tot aranjamenul ei. Ca organizare şi mijloc de socializare. Şi, pentru că nu era de ajuns, au urmat moda şi trendurile ei. Pentru că niciodată nu a fost la fel de cool să mânânci şi să vorbeşti despre mâncare cum e acum. Noile religii sunt culinare. În ce şi cum crezi.

În marea masă a oamenilor care mănâncă pur şi simplu sau a celor pentru care masa a rămas un act social se disting cei care mănâncă raţional şi conştient. Care aleg şi urmează cu religiozitate ceea ce înghit. Dar în ce fel?!

Eşti un foodie căruia îi place să experimenteze şi să guste din tot? Un aventurier căruia îi place bucătăria fusion? Sau îţi place alchimia bucătăriei moleculare?

Poate îţi place doar să mănânci sănătos! Stai, dar ce înseamnă sănătos? Îţi place bucătăria tradiţională, probabil slow food, cu ingrediente naturale? Sau cea energizantă, dedicată sportivilor? Poate ştii şi mai bine ce vrei şi preferi bucătăria mediteraneană (dieta cretană) sau vegetariană. Vegană?! Raw sau paleo?

Nu se mai mănâncă pur şi simplu. Toţi facem sau pretindem că facem ceva mai mult de atât. Că suntem mai liberi, mai informaţi şi mai pregătiţi să tratăm inteligent modul în care ne hrănim corpul.

Aş spune că toată această reformă a mâncatului, cu toate facţiunile ei, inevitabile în toate momentele de răscruce ale istoriei, este benefică. Este bine ca oamenii să se întrebe ce şi cum mănâncă. Să o facă conştiincios şi conştient. Numai că orice revoluţie este în cele din urmă manipulată şi deturnată de cei care încearcă să obţină profituri de pe urma ei.

Comercianţii care îţi afumă cârnatul de la Metro sau îţi scot din cutie brânza bulgărească ca să ţi le vândă ca afumătură de la ţară sau telemea din Mărginimea Sibiului, multinaţionalele care îţi înlocuiesc zahărul cu îndulcitori sintetici (cel puţin la fel de nocivi) pentru a-ţi vinde produsele ca dietetice sau care îţi prepară dintr-o listă de 20 de E-uri un “sănătos” înlocuitor vegan pentru orice. Toţi aceştia sunt profitori ai modei. Toţi îşi urmăresc consumatorii pe oricare nişă ar lua-o. Fie că e vorba de un producător, distribuitor sau un importator.

Şi atunci, te întrebi, ce să mai mănânc?! În cine să mai am încredere?

Aş zice să ai încredere în bunul tău simţ. Să mânânci ceea ce ştii că îţi face bine, din surse pe care le cunoşti sau de sub etichete pe care le citeşti şi înţelegi. Până la urmă şi cele mai sănătoase ingrediente îţi pot face rău, dacă organismul tău nu le tolerează sau e alergic la ele. Şi, cel mai important, mănâncă pentru că trebuie să mănânci, nu pentru că e la modă. Pentru că dacă în cazul modei vestimentare, poţi cel mult risca să te îmbraci ca o paparudă, în privinţa modei alimentare efectele ar putea fi mult, mult mai grave. Aşa că nu înghiţi orice. Doar pentru că se poartă.

 

 

print