Ceva Bun

Veni, vino, vici – avanpremiera Vintest 2011

Pentru iubitorii de vin, data de 13 octombrie a fost cu noroc, deoarece organizatorii Vintest le-au oferit partenerilor posibilitatea să-şi facă o idee despre evenimentul ce urmează să se desfăşoare în 27-30 octombrie 2011 la Romaero Băneasa. Iar prima impresie chiar a contat!  Pentru că viitorul viei şi al vinului românesc sună din ce în ce mai bine. Oferta se diversifică, viile tinere răsar peste tot, tehnologiile se reînnoiesc, vinurile se aşează şi gusturile se subţiază.

“Calitatea vinului românesc este reprezentată în aceasta seară de 15 producători mari şi mici din toate regiunile viticole ale ţării. Toate vinurile sunt deosebite, multe dintre ele fiind recunoscute şi premiate atât pe plan naţional cât si internaţional’, a subliniat în pledoaria pentru vinul românesc organizatorul Salonului National de Vinuri al României, director – expert degustător, Lucia Pârvu.

După succesul obţinut cu Vinvest-ul de la Timişoara, organizatorii lui au simţit că evenimentul e suficient de maturat încât să-l ducă la un nivel naţional. Şi au reuşit să reunească la Bucureşti producători din toată ţară, din Banat şi până în Nordul Moldovei, din Maramureş până în Dobrogea sau Mehedinţi. Producători mari, cu vii întinse pe sute de hectare, crame boutique care produc câteva zeci de  mii de litri de vin pe an şi chiar mici producători de vin care se laudă cu doar una sau două etichete de vin selecte, s-au angajat să ne arate că în România se produce un vin bun. Din ce mai bun.

Soiuri consacrate internaţional, ca Merlot, Pinot Noir, Cabernet, Sauvignon Blanc sau Chardonnay, sunt puternic concurate de soiurile  tradiţionale româneşti a căror valoare creşte de la an la an. Fetească Albă, dar mai ales cea Neagră, suprinzătoarea Mustoasă de Măderat, amintind de un vinho verde portughez, orgoliosul vin Pelin, consacrata Cadarcă sau zglobia Zghihară îşi dispută întâieteatea în pahare.

Potrivit organizatorilor, obiectivele Vintest urmăresc, în primul rând, prezentarea noilor game de vinuri autohtone din zonele viticole româneşti, atragerea partenerilor strategici, prezentarea vinurilor ambasadorilor proveniţi din ţările mari importatoare de vin, precum şi promovarea turismului autohton.

Nu în ultimul rând, salonul îşi propune să transmite cunoştinţe şi deprinderi în procesul de recunoaştere a calităţii vinului, promovarea unei degustări corecte (taste education) şi a vinului ca aliment faţă de celelalte băuturi alcoolice.

Partenerii principali ai evenimentului sunt Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar pe partea de vin producătorii Jidvei şi Vincon Vrancea.

Printre producătorii de vin participanţi la Vintest Bucureşti se numără Jidvei, Vincon Vrancea, WineRo, Domeniile Anastasia, Wine Princess, Domeniile Dealu Mare Urlaţi, Budureasca, Domeniile Sâmbureşti, Crama Oprişor, Senator Wine, Spedd – Casa de Vinuri Huşi, Cramele Pâncota, Domeniile Săhăteni, Crama Basilescu, Vifrana, Vinex Murfatlar, Domeniile Boieru, Domeniile Sara şi Domeniile Nicoreşti.

print