Ceva Bun

Găluşte cu pesmet dulce

Un desert simplu, preparat mai mult de nevoie, din resturile de aluat ce rămân de la prepararea găluştelor cu prune şi pe care gospodinele nu mai au cu ce să le umple sau le-a pierit cheful. Aşa s-au născut cele ce poartă în mod popular, regional, prin satele din ardeal, numele de puţişoare. Modeste bucăţele de aluat pe bază de cartofi şi făină, fierte în apă cu sare şi tăvălite prin pesmet rumenit – îndulcit şi aromat cu scorţişoară – servite cu smântână şi dulceaţă.

[note]În mod tradiţional, găluştele se prepară din coca rămasă de la găluşte cu prune. Varianta de mai jos, rapidă şi modernă, foloseşte un aluat similar dar gata preparat: gnocchi.[/note]

Porţii: 3-4

Timp de preparare: 25-30 minute

Ingrediente:

pentru servire

Preparare:

  1. Rumeniţi într-o tigaie – la foc mic, amestecând continuu – pesmetul cu untul până când granulele de pesmet se expandează şi devin aurii.
  2. Adăugaţi scorţişoara şi zahărul, amestecaţi şi luaţi de pe foc.
  3. Puneţi la fiert 3 litri de apă cu o linguriţă de sare.
  4. Adăugaţi şi fierbeţi conform instrucţiunilor de pe pachet gnocchi (până se ridică la suprafaţă).
  5. Scoateţi cu spumiera găluştele de aluat şi treceţi-le prin pesmet fierbinte.

Găluştele cu pesmet dulce se servesc fierbinţi, cu smântână şi dulceaţă.

print