Zacusca e prin definiţie una dintre cele mai bune amintiri conservate la borcan. Îţi aduce aminte de tot, în funcţie de cine şi de unde eşti, ca o radiografie emoţională: de casă, de studenţie, de vară, de mersul la muncă, de familie (pentru că reţetele sunt de cele mai multe ori o moştenire de familie) sau de ţară, mai ales dacă locuieşti departe de ea. Am descoperit că anotimpul nu e neapărat cea mai mare problemă, şi nici măcar timpul alocat – zacusca necesită mult timp pentru a se găti pe îndelete – atâta timp cât reuşeşti să surprinzi esenţa ei. În plus, varianta descoperită are marele avantaj, dincolo de faptul că e foarte rapidă, că e mult mai sănătoasă decât cea originală pentru că nu necesită deloc ulei. În plus, e exact lucrul la care râvneşti şi ce nu poţi să ai: zacuscă instant oricând. Şi nici nu ai nevoie de foc pentru ea. Secretul: un avocado bine copt.

Reţetă: Zacuscă instant

Ingrediente:

  • un borcan mic de ardei copt (aproximativ 400 de grame)
  • 1 avocado
  • sare
  • piper negru, măcinat
  • 1 căţel de usturoi (opţional)

Preparare:

  1. Scurgeţi ardeiul copt într-o sită.
  2. Tăiaţi în două fructul de avocado, scoateţi sâmburele şi curăţaţi-l de coajă.
  3. Puneţi într-un blender ardeiul copt, avocado, puţină sare, piper şi, opţional, un căţel de usturoi.
  4. Pulsaţi câteva zeci de secunde, până se face pastă.
  5. Dacă nu aveţi mixer, treceţi ardeiul copt şi avocado-ul prin maşina de tocat carne.
  6. Folosiţi pasta obţinută pentru tartine.
  7. Opţional, se poate decora cu felii de ou fiert, bacon tocat şi prăjit, seminţe decojite de dovleac sau floarea soarelui, sparangel la grătar şi cam cu orice altceva vă face plăcere.
  8. Pentru un strop de iuţeală, puteţi adăuga puţină boia de ardei iute.
  9. Zacusca instant se consumă în câteva zile (maxim 5 de la preparare) şi se păstrează acoperită în frigider.

Timp de pregătire: 5 minute

Timp de gătire: nu are

Porţii: 4

Notă: Dacă nu aveţi un avocado bine copt (moale la apăsare), lăsaţi-l timp de 2-3 zile într-o pungă de hârtie sau plastic până se înmoaie. Un avocado crud nu va genera textura untoasă, grasă, de care aveţi nevoie.

printează

Adaugă un comentariu: