Combinaţie dintre o gustare şi o mâncare dragă românului, mixul de zacusca pe bază de ceapă şi gogoşar cu iahnia de fasole cu morcov este o delicatesă unică: zacusca de fasole.

Timp de preparare: 2-3 ore

zacusca fasole_03Ingrediente:

  • 2 kg de ceapă (plus o ceapă)
  • 1,5 kg de gogoșari
  • 2 kg de roșii
  • 600 grame de morcov
  • 1 kg de fasole boabe
  • 1 kg ulei
  • 5 foi de dafin
  • 1 lingură cimbru uscat
  • piper
  • sare

Preparare:

  1. Fierbeţi fasolea în mai multe ape. Fasolea se pune la fiert în apă fără sare, cu o ceapă curăţată dar netăiată, până dă în primul clocot, după care se schimbă apa. Se dă și în al doilea clocot, se schimbă apa.  Se mai lasă să mai dea un clocot (fasolea nu trebuie să fie fiartă de tot). Apa în care a fiert se scurge  și se păstrează pentru mai târziu.
    Înlocuiţi apa doar cu apă fierbinte.
  2. Între timp, curăţaţi morcovii şi răzuiţi-i mare. Curăţaţi ceapa de coajă şi gogoşarii de cotorul cu seminţe şi tăiați totul cubuleţe sau julienne.
  3. Tocaţi roşiile cu tot cu coajă şi strecuraţi-le de sâmburi.
  4. Încingeţi uleiul într-o oală mare (10-12 litri).
  5. Adăugaţi ceapa şi morcovul în ulei şi sotaţi-le până când ceapa începe să devină sticloasă.
  6. Adăugaţi gogoşarul şi, după ce şi el s-a înmuiat, stingeţi totul cu sucul roşiilor.
  7. Lăsaţi să fiarbă totul la foc mic timp de o jumătate de oră.
  8. Adăugaţi boabele de fasole, cimbrul şi foile de dafin, sare şi piper.
  9. Fierbeţi totul până când fasolea s-a înmuiat şi uleiul s-a ridicat deasupra. Dacă fasolea nu e fiartă, mai adăugaţi apa din care a fiert, caldă.
  10. Turnaţi zacusca fierbinte în borcanele calde şi uscate. Legaţi bine borcanele cu celofan și sau cu capac şi înveliţi-le în prosoape sau pături calde.

Zacusca cu fasole se poate consuma imediat, după răcire; se poate păstra câteva săptămâni, la rece, în frigider, sau se poate conserva după o sterilizare prealabilă.

tigaie Adauga o reteta in cartea de bucate a comunitatii cevabun.ro

{ 5 comentarii… citeste-le mai jos sau adauga altul }

1 nata august 31, 2010 la 16:40

reteta

Răspunde

2 roxana august 3, 2011 la 13:24

Nu e prea mult ulei….1l ??

Răspunde

3 cevabun august 3, 2011 la 13:42

Stim ca pare mult dar zacusca are o reputatie de mancatoare de ulei. Uleiul o face de tartinabilă. Prin fierbere restul ingredientelor isi pierd lichidul si ar ramane destul de seci, mai apropiate de un piure. Sincer, nu stim ce ar fi daca ai reduce cantitatea de ulei. Este o reteta traditionala, fara nicio corectie din partea noastra.

Răspunde

4 Mami octombrie 18, 2011 la 19:23

Ce se adauga la zacusca pentru a nu-ti fi rau de ea?

Răspunde

5 cevabun octombrie 19, 2011 la 10:52

Consumul cu moderaţie?:) Chiar nu ştim. La ce fel de rău vă referiţi? Poate un alt cititor să ne lămurească.

Răspunde

Adauga un comentariu

Copyright © Cevabun.ro® 2009. Toate mesele rezervate.