Vita Stroganoff (sau Stroganov, în originalul rusesc) a apărut la mijlocul secolului XIX într-o Rusie aflată în perioada sa de maximă efervescenţă culturală şi culinară, într-o continuă competiţie cu ceea ce se întâmpla, în aceleaşi domenii, în Franţa. Există destule ambiguităţi atât în privinţa reţetei originale cât şi a numelui său atribuit familei Stroganov (Stroganoff în franceză) , mai exact lui Alexander Grigorievich Stroganov, sau contelui Pavel Stroganov.

Cert este că reţeta de “Vită à la Stroganov, cu muştar” apare în cartea de bucate a Elenei Molokhovet – o legendă a bucătăriei ruseşti – în 1861. Reţeta conţinea bucăţi de carnea de vită sotate şi servite într-un sos de muştar cu supă de vită şi smântână. Ulterior, au apărut mai multe reţete care conţin, pe lângă vită, ciuperci şi/sau ceapă, vin sau cognac, etc.

Porţii: 2

Timp de preparare: 45 de minute

Vită stroganoff

Ingrediente:

  • 500 grame de vită
  • 3 linguri de ulei
  • 150 grame de de făină
  • 300 ml supă de vită
  • 3 linguri de smântână
  • 1 lingură de muştar de Dijon
  • 1 linguriţă pastă de ardei iute (opţional)
  • verdeaţă
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Tăiaţi carnea în fâşii cu latura de 1 centrimetru.
    [note]În reţeta originală, carnea se tăia cuburi.[/note]
  2. Amestecaţi făina cu sare şi piper.
  3. Treceţi fâşiile de carne prin amestecul de făină. Scuturaţi de excesul de făină.
  4. Încingeţi uleiul într-o tigaie adâncă.
  5. Rumeniţi carnea la foc iute.
  6. Stingeţi cu supa de vită şi fierbeţi la foc mic până se înmoaie carnea. Dacă e cazul, mai adăugaţi apă.
  7. Faceţi un liezon din muştar cu smântâna şi pasta de ardei iute.
  8. Lăsaţi să se lege sosul.
  9. Asezonaţi cu sare şi piper.
  10. Adăugaţi verdeaţa.

Vita Stroganoff se serveşte cu paste sau garnitură de orez.

[tip]La reţeta originală, de mai sus, în 1938, în Larousse Gastronomique apare reţeta cu ciuperci şi ceapă. Pentru reţeta completă mai aveţi neoie de o ceapă mică tocată, 1 cană de ciuperci tocate mare şi 50 ml Porto. Ceapa şi ciupercile se adaugă după ce vita s-a sotat, vinul în acelaşi timp cu supa de vită.[/tip]


__________________________________________________
print

4 Comentarii

    • Alexandru, nu știm să fie menționați castraveții murați în rețeta originală. Știm doar de varianta finlandeză (makkarastroganoff) în care se adaugă cubulețe de murături.

Comments are closed.