Tortul (budinca sau prăjitura) Diplomat a fost ani de zile mândria cofetăriilor româneşti şi visul fiecărui copil cu nasul turtit de vitrina cofetăriilor. Alb şi cremos, Diplomatul are o prestanţă şi o culoare festivă care îl asociază imediat voalului unei mirese şi, implicit, unei nunţi.

Deşi originea sa nu este pe deplin lămurită, Diplomatul este cu siguranţă un desert de banchet a cărui prezenţă este remarcată la sfârţitul secolului XIX pe teritoriul Franţei, Rusiei şi Imperiului Austro-Ungar, în special la restaurantele hotelurilor Sacher (Viena) şi Gellert (Budapesta). Ca fapt istoric, se cunoaşte că o budincă diplomat (care avea toate caracteristicile acestui tort, mai puţin forma) a fost servită în 1908, în timpul Primului Război Mondial, la recepţia dată la Budapesta după anexarea Bosniei.Karl Nesselrode

Numele pare a fi dat în memoria marelui diplomat rus, născut în Portugalia, Karl Nesselrode (foto), mare iubitor de deserturi, poreclit Diplomatul. Una dintreprimelemenţionări ale acestui tip de reţetă este în volumul  “La Cuisine Francaise” scrisă de Francois Tanty, ultimul Chef de Cuisine al împăratului Napoleon IIIşi “Imperial Family of Russia”, publicat înChicago în 1893.

Ca un adevărat Diplomat, acest desert apărut şi în România pe lista resturantelor prestigioase în perioada interbelică, a supravieţuit tuturor: războaielor, comunismului, tranziţiei, crizelor de tot felul.

În mod tradiţional, acest desert se produce cu smântână dulce, bătută şi aromată sau lapte legat cu amidon. Pentru a evita bătăile de cap folosiţi frişcă vegetală.

Porţii: 8

Timp de preparare: 1 1/2 oră (plus 21/2 la rece)

tort_diplomat_14

Ingrediente:

pentru blat

  • 200 grame unt (la temperatura camerei)
  • 200grame făină
  • 3 ouă
  • 150 grame de zahăr
  • 1 linguriţă coaja de  lămâie
  • 1 linguriţă praf de copt (1 plic de 10 gr)
  • puţină sare

pentru umplutură

  • 1 litru de frişcă vegetală îndulcită
  • 50 grame de gelatină
  • 1 cană de zahăr
  • 1 linguriţă de coajă de lămâie rasă
  • 200 ml lapte
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 2 ouă
  • 100 grame stafide, mari, de bună calitate (Malaga, Sultan, Corinth)
  • 100 ml rom brun de bună calitate
  • 1 lingură de coajă de portocală rasă şi amestecată cu puţin zahăr pudră

Preparare:

  1. Preparaţiun blat subţire, simplu, conform reţetei (urmăriţi doar etapele preparării din film, nu şi cantităţile sau forma de coacere). Coaceţi-l într-o formă de tort, rotundă, cu inel exterior detaşabil, unsă cu puţin ulei şi pudrată cu făină. Lăsaţi blatul să se răcească.
  2. Puneţi la înmuiat, într-un vas metalic ( pe care îl puteţi pune ulterior pe un vas cu apă clocotită pentru a obţine un bain-marie) gelatina, zahărul, laptele rece, plicul de zahăr vanilat şi  jumătate din cantitate de rom. Lăsaţi-le la înmuiat pentru minim 10 minute.
  3. Stropiţi cu restul de rom stafidele şi lăsaţi-le să se umple de aroma băuturii.
  4. Încălziţi într-o cratiţă – potrivită pentru dimensiunile bolului în care înmuiaţi gelatina – apă.
  5. Bateţi cele două ouă şi amestecaţi-le, cu ajutorul unui tel, în gelatina înmuiată în lapte. Adăugaţi coaja de lămâie.
  6. Puneţi deasupra vasului cu apă clocotită. Amestecaţi continuu cu telul, cu atenţie la margini unde are tendinţa de a se lipi,  până când amestecul fierbe şi se transformă într-o budincă lucioasă şi aromată.  Luaţi de pe foc şi lăsaţi să se răcească bine.
  7. Până se răceşte crema, bateţi bine frişca.
  8. Luaţi deoparte o treime din cantitatea de frişcă şi păstraţi-o pentru ornat.
  9. Scurgeţi stafidele, dar păstraţi romul.
  10. Desfaceţi inelul formei de tort şi, cu ajutorul unei aţe înfăşurate în jurul degetelor arătătoare, tăiaţi uşor capacul  blatului pentru a obţine o suprafaţa dreaptă şi să permiteţi aromarea lui.
  11. Puneţi inelul la loc şi stropiţi blatul cu romul în care au stat stafidele.
  12. Amestecaţi, treptat, adăugând câte o lingură de frişcă (nu invers!) în budinca obţinută mai sus şi răcită. Nu uitaţi să păstraţi frişca pentru ornat!
  13. Încorporaţi în stafidele în amestecul de budincă.
  14. Turnaţi amestecul peste blat şi nivelaţi. Introduceţi tortul la rece pentru 2 ore.
  15. Scoateţi tortul de la rece, desprindeţi-l uşor, cu ajutorul unui cuţit, de marginea formei, şi îndepărtaţi inelul.
  16. Decoraţi tortul cu frişcă: finisaţi-l cu un strat subţire pe întreaga suprafaţă şi cu orice alte modele vă ajută imaginaţia şi îndemânarea.
  17. Pudraţi tortul cu coaja de portocală din care zahărul pudră a absorbit lichidul.
  18. Introduceţi tortul la rece pentru încă o jumătate de oră înainte de servire.

[tip]Dacă doriţi să evitaţi complicaţiile, folosiţi o foaie de blat de tort cumpărată sau folosiţi 20 de pişcoturi.[/tip]

[tip]O variantă alternativă pentru acest tort este folosirea unei conserve de compot de ananas. În acest caz înlocuiţi laptele cu siropul din compot pentru prepararea budincii şi adăugaţi fructele, tăiate cubuleţe, în acelaşi timp cu stafidele.[/tip]

[warning]Când amestecaţi frişca în budincă, cea din urmă trebuie să fie rece pentru a nu topi frişca. Dacă budinca s-a întărit prea mult, se fluidizează puţin ţinând bolul în care a fost preparată deasupra vasului cu apă caldă.[/warning]

print

11 Comentarii

  1. Preparatul este excelent, dar nu la îndemâna orcui să-l realizeze. Când vă apucaţi de preparat vă trbuie mult optimism, răbdare, îndemânare şi multă dragoste pentru arta culinară. Succes!

  2. pentru ca sinteti un site serios, pot sa fac o mica sugestie despre sucul din conserva de ananas?
    Ananasul , respectiv conserva de ananas contin o substanta numita bromelaina care impiedica gelifierea, adica gelatina nu mai intaraste compozitia, compromitind astfel reusita tortului.

  3. Cantitatea de gelatina nu ar putea fi redusa? Am facut crema cu 50 grame de gelatina (5 plicuri a 10 g) si a iesit cam prea inchegata … Multumesc de raspuns.

  4. este grozava reteta am facut-o chiar azi pentru fiica mea care implineste maine 6-12-2011 6 ani dar am facut doua blaturi de cate 7 oua fiecare si le-am umplut cu aceasta crema delicioasa FELICITARI cui a scris-o

  5. Multumesc pentru minunatele retete. O sa-l incerc cand vor veni fetele mele acasa. O zi minunata va doresc.

  6. Buna seara. Nu se poate face compozitia si fără oua? In caz ca folosim gelatina fi alge (agar-agar), care este cantitatea necesară?
    Va multumesc

  7. Buna seara!
    Tocmai am experimentat si eu aceasta superba reteta cu cateva mici modificari.In loc de 50 g gelatina am folosit doar 10 g,iar frisca 85o g.Atat am avut pe acasa.S-a inchegat perfect iar gustul este sublim,fin,deosebit.Eu am incorporat amestecul de coaja de portocala cu zahar pudra in umplutura iar deasupra am ornat cu felii de portocale si Kiwi,pentru ca mi s-a parut putin prea dulce, probabil pentru ca nu am folosit intreaga cantitate de frisca recomandata.Este cea mai fina reteta de pe net….am cautat multe dar doar aceasta mi-a atras atentia!Felicitari!si va multumesc….e deosebita!

Comments are closed.