Mâncare boierească, de mănăstire dar şi de orişice bordei, tocăniţa de ciuperci face parte din tradiţia culinară a posturilor. Alături de o mămăligă aburindă, această creaţie a simplităţii naturale îşi etalează toată dulceaţa cepei şi a ciupercilor.

Porţii: 4

Timp de preparare: 1 oră

Ingrediente:

  • 1 kilogram de ciuperci
  • 1 ceapă mare
  • 2 linguri de ulei
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 lingură boia de ardei dulce
  • 1 cană suc de roşii
  • 1 cană supă de legume
  • 1 foaie de dafin
  • sare
  • piper
  • 400 grame mălai
  • verdeaţă

Preparare:

  1. Faceţi o mămăligă moale şi păstraţi-o la cald.
  2. Curăţaţi bine ciupercile de eventualele urme de pământ.
    [tip]Dacă sunt prea mari ciupercile, tăiaţi-le în jumătăţi sau sferturi.[/tip]
  3. Curăţaţi ceapa şi tăiaţi-o peştişori.
  4. Curăţaţi şi pisaţi usturoiul.
  5. Încingeţi uleiul într-o tigaie adâncă sau cratiţă.
  6. Adăugaţi ceapa şi usturoiul sotaţi-le până ceapa devine sticloasă.
  7. Adăugaţi boiaua de ardei şi rumeniţi-o uşor.
  8. Adăugaţi ciupercile şi bulionul amestecat cu supa de legume.
  9. Adăugaţi foaia de dafin, 1 linguriţă de sare, acoperiţi şi fierbeţi la foc potrivit 25-30 de minute.
  10. Adăugaţi o mână de verdeaţă tocată.

Tocăniţa de ciuperci se serveşte fierbinte cu mămăligă.

[tip]Cele mai potrivite pentru această reţetă sunt mixurile de ciuperci, în special dacă au şi ciuperci de pădure. [/tip]

print

4 Comentarii

  1. Multumesc pentru reteta!
    O bunatate! Desi nu am avut suc de rosii sau supa le-am inlocuit cu rosii curatate de coaja, respectiv cu apa amestecata cu ierburi si condimente. Plus carnea de pui, pt ca pretentiosul meu nu mananca fara carne.
    Astept in continuarea ceva buna de la voi!

  2. Faina reteta, dar indraznesc sa spun ca un kilogram de ciuperci ii cam mult pentru 2 cani de lichide, pentru ca nu se fierbe cum trebuie ciupercile de la suprafata, cel putin eu am pus mai multa supa 🙂 ca mi sa parut ca nu iasa. oricum este delicios multumesc 😀

Comments are closed.