O supă cremă extraordinară, o extensie a clasicei supe turceşti sau libaneze de linte, bogată în fibre şi excelentă pentru zilele de iarnă. Un preparat deosebit, vegetarian sau de post. O rețetă foarte ușor de preparat de către oricine.

Porţii: 8

Timp de preparare: 1 oră

Ingrediente:

  • 1 1/2 căni de linte roşie
  • 3 cartofi
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 ceapă mare
  • 2 căţei de usturoi
  • 3 roşii (o cutie de roşii în bulion sau 3 linguri pastă de tomate)
  • 2 litri de supă de legume
  • 1 lingură chimion măcinat
  • 1 lingură mentă uscată
  • 1 lămâie
  • 4 linguri de ulei
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa, cartofii, morcovii, pătrunjelul, usturoiul şi tocaţi-le.
  2. Decojiţi roşiile şi tocaţi-le.
  3. Extrageţi sucul de lămâie.
  4. Încingeţi uleiul într-o oală.
  5. Sotaţi ceapa şi usturoiul 30 de secunde.
  6. Adăugaţi restul legumelor şi sotaţi-le.
  7. Adăugaţi lintea şi roşiile.
  8. Adăugaţi supa de legume.
  9. Lăsaţi supa să fiarbă 40 de minute la foc  potrivit.
  10. Adăugaţi chimionul, menta şi sucul de lămâie.
  11. Luaţi supa de pe foc şi pasaţi-o în blender.

Supa cremă de legume cu linte se serveşte caldă sau rece, decorată cu oţet balsamic.

1 comentariu

Adaugă un comentariu: