slide_micdejun

Micul dejun este masa cu care ne începem ziua. Chiar dacă nu îi dedicăm la fel de mult timp ca unui prânz sau ca unei cine, micul dejun trebuie să fie consistent. Și, în special pentru copii, este important ca această masă să devină o rutină pentru a le da energie pentru întreaga zi.

Ca să nu fie o povară dimineața, pregătiți de cu seară rețetele sau ingredientele care vă solicită mult timp. Pentru varietate, atât din punct de vedere al gustului, dar și a aportului caloric și de nutrienți, vă recomandăm să aveți un jurnal alimentar care vă ajută în planificarea meselor și a alternării felurilor de mâncare.

[readalso] Citește aici articolul “Jurnalul alimentar”, de Dr. Alin Popescu. [/readalso]

Ce se mănâncă de obicei la micul dejun? Cu toate că răspunsul la această întrebare este foarte diferit de la zonă la zonă, ca o regulă generală micul dejun conține carbohidrați (diverse tipuri de cereale sau produse de panificație), proteine (ou, preparate din carne sau pește, lactate), fructe și legume, și băuturi ca ceai, cafea sau suc de fructe.

Iată mai jos o selecție de rețete potrivite pentru micul dejun – ușor și rapid de preparat, variate, pline de prospețime. Nu uitați să profitați de fructele și legumele de sezon atunci când vă faceți cumpărăturile pentru micul dejun. Poftă bună!

 

 

Pentru alte idei, vizitați secțiunea gustări și sandvișuri / tartine.

print