Una dintre cele mai iubite salate ale lumii, salata de ou cu maioneză, verdeţuri şi ceapă, se pretează de minune a fi tartinată şi servită musafirilor sau scoasă la iarbă verde pentru un picnic. Secretul unui sandviş cu salată de ou constă în alegerea corectă a pâinii: obligatoriu neagră, de secară sau din făină de măciniş integral (graham).

Porţii: 2

Timp de preparare: 20 minute

salataou22

Ingrediente:

  • 5 ouă fierte
  • 3 linguri de maioneza
  • 1 ceapă mică roşie sau una verde
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 lingură frunze de mărar tocate
  • 1 linguriţă rasă de piper multicolor măcinat
  • sare după gust
  • frunze de salată sau rucola
  • pâine (neagră, de secară, etc) pentru servire

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa şi ouăle de coajă.
  2. Spălaţi frunzele de salată şi puneţi-le la zvântat.
  3. Prăjiţi feliile de pâine.
  4. Tocaţi ouăle cubuleţe cu latura de o jumătate de centimetru. Dacă folosiţi ceapă roşie, tocaţi-o fin. Dacă utilizaţi ceapă verde, tăiaţi-o rondele fine.
  5. Amestecaţi într-un bol ouăle cu ceapa, maioneza, lingura de zeamă de lămâie, mărarul, sare şi piper multicolor.
  6. Aşezaţi frunze de salată pe fiecare felie de pâine şi peste salată de ouă.
  7. Ornaţi cu ceapă, verdeaţă sau o jumătate de felie subţire de lămâie.

[tip]Salata de ou este mai bună dacă stă minim o jumătate de oră la rece înainte de folosire pentru a da timp aromelor să fuzioneze.[/tip]

[warning]Copiii şi femeile însărcinate trebuie să consume cu moderaţie sau să evite consumul de salată de ou. Avertismentul este valabil şi pentru pentru persoanele cu un nivel al colesterolului ridicat.[/warning]

print

2 Comentarii

Comments are closed.