Salată de varză

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Varza a fost și rămâne un aliment misterios pentru noi, căruia, în afară de oala de sarmale și de butoi, nu prea îi găsim locul prin bucătărie. E drept că a găti varză ține de un talent nativ, pe care îl ai sau nu. Dacă te pricepi, poți exploata la maxim dulceața verzei, dacă nu, vei constata că un kilogram de varză are cam tot atâta celuloză cât un bloc-notes.

Dar pentru că varza e ieftină, unul dintre cele mai frecvente eșecuri de pe meniul restaurantelor și al fast-food-urilor românești este salata de varză.

Porții: 4

Timp de preparare: 15 minute

Ingrediente:

  • 1 varză mică
  • 1 morcov
  • 1 lingură ulei
  • 2 linguri de oțet
  • 1 linguriță rasă de zahăr tos
  • 1 lingură de mărar proaspăt, tocat (sau pătrunjel sau frunze de țelină)
  • sare și piper

Preparare:

  1. Curățați și spălați varza – îndepărtați foile exterioare, îndepărtați cotorul.
  2. Tocați varza cu o răzătoare sau din cuțit, cât mai fin posibil.
  3. Pe un fund de lemn, frecați varza cu sare (aproximativ 1 linguriță de sare) până se înmoaie. Lăsați-o 10 minute să ia sare.
  4. Curățați morcovul și radeți-l prin răzătoare.
  5. După cele 10 minute, se stoarce varza de excesul de zeamă, se pune într-un bol încăpător și se adaugă morcovul ras.
  6. Preparați vinegreta – într-o ceașcă, turnați uleiul, oțetul, zahărul și sare/piper după gust. Amestecați bine.
  7. Turnați vinegreta în bolul de salată. Adăugați mărarul tocat mărunt. Amestecați.

Salata de varză se servește rece. Cea mai bună salată este cea servită imediat după preparare; lăsată prea mult, varza se înmoaie prea tare.

Morcovul și verdeața din salata de varză îi dau un plus de culoare și gust. Dacă nu aveți morcovi la îndemână, puteți să îi înlocuiți cu o jumătate de ardei gras roșu, tăiată julienne.

salata-de-varza

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Din aceeaşi oală

Comenteaza folosind profilul tau de facebook!

Leave a Reply