O salată uşoară, proaspătă, de inspiraţie grecească, ce merge excelent ca aperitiv în zilele călduroase de vară: salată cu pepene, feta şi măsline. Se prepară rapid şi se serveşte imediat pentru a păstra textura ingredientelor.

[readalso] Vezi aici şi Salata grecească. [/readalso]

Reţetă: Salată cu pepene, feta şi măsline

salata-pepene-feta

Ingrediente:

  • 250 grame de miez de pepene roşu, fără coajă
  • 50 grame brânză feta
  • 10 măsline negre
  • jumătate de castravete Fabio
  • 1-2 fire de ceapă verde
  • 1 linguriţă de sos de soia
  • 2 linguri de pătrunjel tocat
  • zeama de la o jumătate de lămâie
  • 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • câteva frunze de oregano
  • sare şi piper
  • 1 lingură de seminţe de dovleac (opţional)

Preparare:

  1. Tăiaţi pepenele în bucaţi mari sau felii şi scoateţi sâmburii.
  2. Curăţaţi castravetele şi ceapa verde şi tăiati rondele.
  3. Tăiaţi brânza feta cubuleţe.
  4. Turnaţi într-un borcan bine spălat şi uscat uleiul de măsline, zeama de lămâie, sosul de soia, sare şi piper. Puneţi capacul şi agitaţi bine până obţineţi un dressing omogen.
  5. Amestecaţi într-un castron toate ingredientele şi turnaţi peste ele dressingul.
  6. Serviţi imediat.

Timp de pregătire: 20 minute

Porţii: 4

[tip] Ideal este ca la servire ingredientele din salată să fie la temperatura ambientală, nu foarte reci de la frigider. [/tip]

print

1 comentariu

  1. Pepenele nu se combina cu nimic,ar trebui mancat separat…..
    Nu ar trebui combinat cu nici un fel de salata.
    Sunt multe combinatii nereusite la fel cum nu se combina carnea cu cartofii.

Comments are closed.