Meatloaf, friptura din carne tocată care-şi datorează numele şi forma tăvii de pâine/cozonac în care se găteşte, este  a 7-a mâncare în topul preferinţelor americanilor (conform unui sondaj din 2007). Istoria acestei fripturi versatile, al cărei gust poate fi modificat în funcţie de ingredientele adăugate, începe din antichitate, fiind pomenită în culegerea de reţete a patricianului Apicius. În secolul V, în Europa, friptura din carne tocată era foarte populară în statele din centrul şi vestul continentului.

Coloniştii olandezi şi cei germani au fost cei care au dus peste ocean tradiţia acestui preparat care a prins atât de bine în Statele Unite. În prezent, fripturi asemănătoare ca formă se mai regăsesc în tradiţia culinară italiană, daneză, cehă, bulgară (Rulo Stefani)  şi maghiară (Stefánia szelet), ultimele două fiind înrudite şi distincte faţă de versiunea americană prin faptul că în amestecul de carne se adaugă ouă fierte.

Dar cei care iubesc cu adevărat meatloaf-ul sunt americanii. Gătită de regulă din carne de vită, rareori în amestec cu cea de porc sau miel, sau curcan, combinată cu ceapă, diverse legume, ierburi şi mirodenii, această friptură se apropie, în funcţie de ingrediente, de chiftele, hamburgeri sau pârjoale. Dar e de fiecare dată economică şi gustoasă.

Porţii: 6-8

Timp de preparare: 120 minute

Ingrediente:

  • 1,6  kg  carne de vită (sau 1 kg de vită şi 600 grame de porc)
  • 4 linguri de ulei
  • 2 cepe
  • 6 căţei de usturoi
  • 1 ardei gras roşu
  • 4 tulpini de ţelină
  • 3 gălbenuşuri de ou
  • 120 ml smântână dulce
  • 150 grame pesmet alb
  • 4 linguri ketchup (plus alte 250 grame)
  • 1 lingură de muştar
  • 1 lingură sos de chili
  • 1 lingură boia de ardei dulce
  • 1 lingură oregano uscat
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa şi usturoiul. Scoateţi cotorul ardeiului gras.
  2. Tocaţi mărunt ceapa, tulpina de ţelină şi ardeiul. Pisaţi usturoiul.
  3. Încingeţi uleiul într-o tigaie.
  4. Adăugaţi ceapa, ţelina şi ardeiul şi sotaţi-le până de înmoaie.
  5. Adăugaţi usturoiul peste legume, amestecaţi bine şi luaţi tigaia de pe foc. Lăsaţi legumele să se răcească.
  6. Încingeţi cuptorul la 180 de grade.
  7. În paralel, tocaţi carnea (dacă nu e gata tocată).
  8. Într-un bol adânc, amestecaţi carnea tocată cu legumele răcite şi restul ingredientelor, cu excepţia ouălor şi a celor 250 de grame de ketchup .
  9. Frământaţi bine amestecul şi încorporaţi în el ouăle bătute. Amestecul de carne trebuie să fie maleabil, dar nu excesiv de moale. Dacă este prea moale mai adăugaţi 1-2 linguri de pesmet.
  10. Ungeţi o tavă de cozonac cu puţin ulei şi turnaţi amestecul în tavă. Dați-i o formă de cozonac.
  11. Introduceţi tava la cuptor, acoperită cu o folie de aluminiu, pentru 1 oră.
  12. După o oră, scoateţi tava din cuptor, îndepărtaţi folia, turnaţi şi nivelaţi ketchup-ul păstrat (250 g) într-o glazură uniformă.
  13. Introduceţi tava din nou la cuptor, descoperită, pentru încă 20-30 de minute.
  14. Scoateţi tava de la cuptor şi lăsaţi friptura să se răcească 15-20 de minute înainte de a o tăia.

Mealoaf-ul se serveşte cald sau rece, ca friptură – tăiată felii şi servită cu sos – sau ca bază pentru sandvişuri.

Lăsaţi carnea la rece, în tavă, timp de minim o oră înainte de a o introduce la cuptor, pentru a permite cărnii să se marineze şi să se pătrundă cu aroma mirodeniilor.
Puteţi adăuga în friptura dumneavoastră ciuperci albe tăiate cubuleţe sau ouă fierte întregi, curățate de coajă.
printează

Adaugă un comentariu: