Raţă cu portocale

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Un clasic al bucătăriei franceze moderne, raţa cu portocale este o delicatesă în adevăratul sens al cuvântului. Pieptul de raţă – cea mai valoroasă parte a acestei păsări – gătit iute în propria grăsime, sfârâit în sos de soia şi înecat în sos de portocale cu miere şi vin alb este un reper al bunului gust, aducând laolaltă toate gusturile pe care le poate percepe limba.

Un singur sfat merită dat şi ascultat: nu ţineţi prea mult pieptul de raţă în sos pentru că se va găti excesiv şi se va întări. Nu transformaţi o perlă într-o piatră!

Porţii: 4

Timp de preparare: 45 de minute

Piept de raţă în sos de portocale

Ingrediente:

  • 2 bucăţi piept de raţă
  • 4 portocale
  • 1 pahar de vin alb
  • 1 pahar supă de pui
  • 3 linguri de miere
  • 50 ml cognac
  • 8 linguri sos de soia
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Spălaţi 2 portocale sub jet de apă caldă pentru a le îndepărta eventualele urme de ceară.
  2. Îndepărtaţi – cu un cuţit ascuţit sau un peeler pentru decojit cartofi – coaja exterioară a celor 2 portocale (doar partea portocalie).
  3. Extrageţi sucul portocalelor (toate 4, şi cele decojite şi cele cu coajă).
  4. Puneţi la fiert într-o cratiţă sau tigaie adâncă sucul de portocale şi coaja, vinul alb, mierea şi supa de pui.
  5. Fierbeţi sosul la foc mic până scade mai mult de jumătate şi devine gros şi cleios.
  6. Până e gata sosul, pregătiţi pieptul de raţă.
  7. Crestaţi pielea de pe piept, în diagonală – vezi foto.
  8. Săraţi şi piperaţi uşor piepţii de raţă.
  9. Încingeţi o tigaie.
  10. Plasaţi pieptul de raţă, cu pielea în jos, în tigaia încinsă. Nu adăugaţi ulei sau altă grăsime în tigaie.
  11. Întoarceţi pieptul de raţă pentru a se prăji uniform pe toate părţile (cam 2-3 minute pe fiecare parte).
  12. Scurgeţi excesul de grăsime lăsat de pieptul de raţă şi adăugaţi sosul de soia şi cognacul în tigaie.
    În acestă grăsime, puteţi prăji cartofii, pe care îi puteţi servi ca garnitură.
  13. Întoarceţi carnea pe fiecare parte timp de 1-2 minute.
  14. Scoateţi pieptul de raţă din tigaie, lăsaţi-l să se răcorească puţin şi tăiaţi-l în fâşii groase. Pieptul de raţă trebuie să fie în sânge.
  15. Puneţi bucăţile de carne în sosul de portocale timp de 1 minut.

Raţa cu portocale se serveşte fierbinte împreună cu sosul în care a fost gătită.


_____________________________________

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Comenteaza folosind profilul tau de facebook!

Un răspuns la “Raţă cu portocale”

  1. madalinabucatar

    Super reteta si super poze. Felicitari!

    Reply

Lasă un comentariu