Ştim, sună ca o anomalie culinară. Dar nu este. Pentru că, deşi conţine la prima vedere ingrediente stranii şi forţate, această pizza respectă regulile de bază ale unei reţete clasice. Nu şi ingredientele.

V-aţi întrebat vreodată cum ar arăta o pizza pe gustul bunicilor noştri? Fără aluat de pizza, mozzarella sau prosciutto doar cu mămăligă, brânză de burduf şi slăninuţă afumată? Cam ca un bulz. Ar arăta ca pizza de mai jos. O pizza neconvenţională pentru tradiţionalişti: pizza mămăligă cu brânză. Un experiment inedit marca cevabun.ro dedicat Muzeului Ţăranului Român.

Vezi aici și rețeta de Mămăligă cu brânză.

Reţetă: Pizza mămăligă cu brânză

Pizza bulz

Ingrediente:

  • 125 grame făină
  • 125 grame făină de porumb
  • 10 grame de drojdie proaspătă
  • 1 linguriţă de untură de porc
  • 200 grame brânză de burduf
  • 150 grame slăninuţă afumată (cât mai cărnoasă)
  • 150 grame cârnat de casă, afumat
  • 1 ou
  • 3-4 linguri de smânână
  • sare[tip]Făina de porumb nu este mălaiul clasic, ci o pudră fină, asemănătoare cu făina de grâu. Făina de porumb se comercializează în magazinele naturiste de tip “plafar”.[/tip]

Preparare:

  1. Dizolvaţi drojdia în 3 linguri de apă călduţă, cu puţină făină, zahăr şi sare.
  2. Faceţi un aluat de pizza din făina de grâu amestecată cu cea de porumb, drojdie, untură de porc, puţină sare şi zahăr şi 100 ml apă călduţă.
  3. Frămânaţi până obţineţi un aluat potrivit de tare. Acoperiţi şi lăsaţi să dospească la cald minim 1 oră.
  4. Până dospeşte aluatul, tăiaţi slăninuţa felii şi puneţi-o la rumenit pentru a extrage excesul de grăsime. Scoateţi bucăţile de slăninuţă rumenite pe un şervet de hârtie (vezi foto).
  5. Tăiaţi cârnatul în feliuţe subţiri.
  6. După ce aluatul a dospit, întindeţi-l într-o foaie şi potriviţi-l într-o tavă.[tip]Aluatul cu făină de porumb nu are aceeaşi elasticitate ca un aluat normal, ca atare este posibil să crape la dospire şi să fie dificil de întins. Folosiţi dosul unei linguri pentru a-l nivela direct în tavă.[/tip]
  7. Lăsaţi aluatul să crească în tavă încă 20-30 de minute.
  8. Încingeţi cuptorul la 220 de grade (foc mare).
  9. Ungeţi aluatul cu puţină grăsime rămasă de la slăninuţă.
  10. Presăraţi brânza de burduf pe toată suprafaţa.
  11. Distribuiţi în mod egal slăninuţa şi feliile de cârnat.
  12. Spargeţi un ou în mijloc.
  13. Introduceţi tava la cuptor pentru 8-10 minute, până când pizza s-a rumenit şi aluatul este copt.
  14. Tăiaţi şi serviţi cu smântână.

Timp de pregătire: 20 minute + 30 minute pentru dospire

Timp de gătire: 10 minute

Porții: 2

Dacă aţi ajuns până aici, probabil realizaţi şi singuri că nu e nimic în neregulă să serviţi un castravecior murat alături de o felie de pizza!

print

4 Comentarii

  1. Am incercat-o ieri,a rezultat o aiureala,tot mai sfinta este doar faina clasica de porumb,fara drojdie,faci mai multe straturi de mamaliga intre care pui brinza,cirnati,slanina si tot ce-ti doresti si iese o minunatie de mincare neaosa,romaneasca !!!Pofta buna!

Comments are closed.