Garnitura supremă, disponibilă alături de aproape orice tip de carne, de la porc la peşte, şi totodată componentă de bază a preparatelor anglo-saxone (în special la plăcintele cu carne), piureul de cartofi (denumit regional şi pireu) este uşor de făcut şi iubit de aproape toată lumea. Respectaţi-i cantităţile şi procesul de preparare şi vă va răsplăti aşteptările. Ingredientul de bază al unui piure, dincolo de cartofi, este untul; el este cel care dă consistenţă şi armonie unui piure de cartofi bine făcut, gustos şi pufos, ce se topeşte pe limbă!

Porţii: 4

Timp de preparare: 45 de minute

Ingrediente:

  • 1,4 kilograme de cartofi
  • 150-200 grame de unt gras (minim 80% grăsime)
  • 300-350 ml lapte gras
  • 30 grame de sare

Preparare:

  1. Curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i cuburi.
    [tip]Alegeţi cartofi făinoşi.[/tip]
  2. Puneţi cartofii la fiert în 3 litri de apă şi 30 grame de sare.
  3. Fierbeţi, parţial acoperit, timp de aproximativ 30 de minute, până când cartofii sunt bine fierţi.
  4. Luaţi cartofii de pe foc şi scurgeţi apa.
  5. Adăugaţi untul tăiat cubuleţe şi pasaţi cartofii (vezi foto).
    [tip]Francezii trec printr-o sită specială cartofii înainte de a adăuga unt şi lapte pentru a-i pasa.[/tip]
  6. Adăugaţi laptele cald, treptat, în timp ce amestecaţi bine pentru a obţine un piure pufos.
    [warning]Nu folosiţi mixere electrice decât dacă aveţi experienţă. Viteza mare, aplicată timp îndelungat, va pasa excesiv cartofii şi va transforma piureul într-o pastă cleioasă.[/warning]
  7. Asezonaţi cu sare după gust.

Piureul de cartofi se serveşte fierbinte, alături de fripturi şi cărnuri, în special cele cu sos.

print

20 Comentarii

    • Cum sa fie nesanatos? Atat untul cat si laptele contin grasimi sanatoase. Grasimile sau uleiurile de nocive sunt cele trans, arse si vegetale.

  1. @Raluca, aceasta reteta de piure de cartofi foloseste unt gras si lapte gras pentru consistenta si gust. Este o garnitura, pana la urma, nu un fel principal, prin urmare se consuma cantitatile in consecinta.

    Evident, exista si retete mai dietetice care inlocuiesc laptele si untul cu iaurt degresat sau garnituri care inlocuiesc cartofii cu totul – vezi piure de conopida, de exemplu.

  2. poti pasa cartofii doar cu putina apa din cea in care au fiert cartofii daca vrei mai dietetic sau poti sa mai adaugi un ou intreg (in acest caz nu pui mult lapte sa nu iasa prea moale, ori nu pui deloc) si putin ulei (adaugat la urma albeste piureul, ori in loc de unt).

  3. pana mea….pai cine mananca frate piure facut din apa in care au fiert cartofii si la care m-ai adaugi si ulei? dupa parerea mea daca nu pui unt, lapte si eventual 2-3 lg smantana..degeaba….ala nu m-ai e piure..e…cartofi pisati in zeama cu ulei..

  4. nu se folosesc mixere electrice indiferent de experienta. la viteza unui mixer se rup legaturile de amidon si ce iese n-o sa va placa. nu sunt bucatar, sunt chmist (dar totusi trebuie sa-mi fac mancare :)))

  5. Dietetic ,se poate adauga iaurt ,un pic sau ulei de masline si se poate servi si cu legume si vegetale in prealabil fierte la vapor ,nu numai cu fripturi.

  6. nu stiu ce ma apucat,am pus un pic de ulei, pe langa o bucata maricica de unt. a fost o scapare ciudata :))

    • se practică această adăugare de grădini vegetale(uleiuri). dau un “luciu’ aparte piureului

  7. …foarte nesanatos?
    Bine dragilor, daca untul gras si laptele gras e nesanatos atunci mancati margarina si uleiuri rafinate, lapte din comert (intr-un pahar e laptele de la sute de vaci fiecare tratata cu altceva:antibiotice si nu numai) sau mai bine mancati sunca injectata cu apa ca aia nu e grasa, e 90% apa. Pofta buna! Cine are urechi de auzit sa auda cine nu moarte rapida!

  8. in piureul de cartofi eu pun putin unt si branza topita cu smantana la sul si iese o bunatate .La acest piure nu lipseste friptura de porc cu sos.Este o combinatie de nota zece pe care v-o recomand si nu ve-ti regreta.pupici

  9. Hai ca am mai auzit una…untul si laptele sunt nesanatoase =)))))) Fetito , trezeste-te..du-te la fast food ca sigur au aia acolo mancare sanatoasa!! Vai de capul vostru , de asta sunteti obeze la 15 ani!

Comments are closed.