Simplu, uşor şi la îndemână, peştele pané este de fiecare dată o soluţie, fie că este vorba de un sandviş, de un platou cu aperitive sau un fel principal. Ideale pentru acest preparat sunt fileurile de peşte alb, de mare, sau peşte de apă dulce. Practic, aproape orice fel de peşte, fără oase şi piele, de la crap la pangasius, de la şalău la doradă şi de la cod la biban se poate transforma într-o bucată delicoasă dacă este prăjit pané.

[note]Termenul pané (pâine, în latină şi italiană) desemnează alimentele prăjite după ce au fost trecute printr-un aluat sau făină.[/note]

 

Reţetă: Pește pané

salau_pane

Ingrediente

  • 1 kilogram filé de peşte
  • 150 grame făină
  • 2 ouă mari (sau 3 mai mici)
  • sare
  • piper
  • ulei pentru prăjire

Preparare

  1. Amestecaţi făina cu 1 lingură rasă de sare şi 1/2 linguriţă de piper măcinat, pe o farfurie întinsă.
  2. Bateţi ouăle cu puţină sare şi 2-3 linguri de apă rece într-o farfurie adâncă.
  3. Încingeţi uleiul la 190 de grade Celsius (foarte fierbinte dar să nu ardă prea repede făina).
  4. Ştergeţi bucăţile de peşte cu un şervet de hârtie.
  5. Treceţi peştele prin făină.
  6. Scuturaţi peştele de excesul de făină şi treceţi-l prin ou.
  7. Prăjiţi peştele la foc iute în baie de ulei.
  8. Scoateţi bucăţile de peşte pe un şervet de hârtie pentru a absorbi excesul de grăsime. Repetați operațiunile până prăjiți toate bucățile de pește.

Timp de pregătire: 30 minute

Timp de gătire: 30 minute

Porții: 4-6

Peştele pané se serveşte ca atare sau în sandvişuri. Se înţelege de minune cu maioneza cu usturoi (Aioli), sosul Remoulade sau Tartar.

print