Pentru cei care cred că spanacul se poate prepara doar sub formă de piure, reţeta de faţă s-ar putea să reprezinte o noutate. Mai ales dacă amestecăm spanacul cu pastele.
Porţii: 4
Timp preparare: 40 min
- 250 grame paste scurte (fusili, penne etc)
- 2 fileuri de piept de pui (aprox 150 grame fiecare)
- 500 grame spanac
- 350 grame morcovi
- 6 fire de cimbru
- 1-2 căţei de usturoi
- 100 g caşcaval ras
- ulei pentru prăjit
- sare, piper
Preparare:
- Se fierb pastele în multă apă cu sare (conform indicaţiilor de pe pachet). Preferabil să rămână al dente întrucât vor intra şi la cuptor.
- Se încinge uleiul într-o tigaie, se prăjesc fileurile de pui până ce se rumenesc, se scot şi se condimentează cu sare şi piper.
- Se ţine spanacul câteva minute în apă clocotită, se scoate din oală, se clăteşte cu un jet de apă rece şi se lasă să se scurgă.
- Morcovii curăţaţi şi tăiaţi felii se fierb circa 5 minute în apă cu sare şi se pun într-o strecurătoare la scurs.
- Se aleg frunzuliţele de cimbru şi se toacă mărunt împreună cu usturoiul.
- Se pun pastele, morcovii, spanacul, cimbrul şi usturoiul într-o formă termorezistentă unsă cu unt sau cu ulei, deasupra se aşează fileurile de pui, se presară peste ele caşcavalul ras şi se dau 20 de minute la cuptorul încins la 175 grade (foc mediu) să se rumenească.
Se servesc imediat.
Poate te intereseaza si :
Versiune autohtonă a mac and cheese-ului american, pastele cu brânză româneşti, în special cele ...
O reţetă rapidă de paste cu un sos uşor de realizat cu ingrediente pe care le puteţi cumpăra din ...
Sosul verde, de pesto, alături de cel roşu, de roşii şi cel alb, pe bază de lactate, întregeşte ...











{ 1 comentariu… citeste-l mai jos sau adauga altul }
foarte bune retetele
{ 1 trackback }